Un polițist cu funcția de comisar-șef, prins la furat! Este cercetat disciplinar

468
< 1 min citire
Un polițist cu funcția de comisar-șef, prins la furat! Este cercetat disciplinar - politie-1742980767.jpg
Un polițist din cadrul IPJ Olt este cercetat după ce ar fi furat bunuri dintr-un magazin din Slatina. Potrivit IPJ Olt, în 13 martie, polițiștii au fost sesizați, prin plângere scrisă, de reprezentanții unei firme cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta magazinului și s-ar fi deplasat la raionul de sanitare, unde una dintre acestea ar fi desfăcut o cutie și ar fi sustras din interiorul acesteia două bunuri, descompletând astfel produsul.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt, fiind continuate cercetările în vederea identificării persoanelor și dispunerii măsurilor legale. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că persoana care ar fi sustras cele două bunuri este polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, având funcția de comisar-șef, împuternici ca șef al Serviciului Criminalistic din Inspectoratul de Poliție Județean Olt, potrivit mediafax.ro. Dosarul penal a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina spre competentă soluționare.
De asemenea, conducerea IPJ Olt a dispus cercetarea prealabilă a polițistului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.038 secunde