Un român a mers 25 de km între vagoanele unui tren, în Germania

395
1
< 1 min citire
Un român a mers 25 de km între vagoanele unui tren, în Germania - police-1506784396.jpg
Întâmplare incredibilă pentru un român de 59 de ani aflat în Germania. Omul a urcat într-un tren și și-a lăsat bagajele, după care a coborât să fumeze o țigară. Însă trenul a plecat din stație, ușile s-au închis automat, iar bărbatul nu a apucat să urce în tren, așa că s-a agățat de burduful dintre două vagoane.
Trenul a plecat cu viteză și a prins 160 de kilometri la oră, însă norocul românului a fost că l-a văzut un angajat al căilor ferate, care a dat alarma, iar garnitura s-a oprit în cea mai apropiată stație, la 25 de kilometri.
Românul a fost scos teafăr dintre vagoane și și-a putut continua călătoria spre Berlin, de data aceasta în tren.
El nu poate fi sancționat pentru fapta sa, pentru că nu există o astfel de prevedere în lege.

Comentează știrea

Andrei
1 octombrie 2017
Ca pe vremuri

Cum era pe vremuri de mult apuse full tramvaiul se mergea o statie pe coada tramvaiului hahahahahahaaha

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0374 secunde