Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe bulevardul I.C. Brătianu, în zona 2 Cocoși.
Polițiștii rutieri, dar și echipajele de pe ambulanță se îndreaptă, în aceste momente, spre locul evenimentului. Vom reveni.
UPDATE - O femeie de 42 de ani a ajuns la spital, azi dimineață, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier.
În jurul orelor 08.20, Dumitru Bărbuceanu, de 40 de ani, din Constanța conducea o Dacia pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, pe a doua bandă, dinspre strada Cumpenei către bulevardul Aurel Vlaicu. La un moment dat, ajungând la intersecție cu strada Anton Pan, șoferul a virat la stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu și a intrat în coliziune cu un Volkswagen, condus de Virgil Dincă, de 44 de ani, din Valu lui Traian, din sens opus.
În urma impactului Daniela Dincă, de 42 de ani, din Valu lui Traian, pasageră în al doilea autoturism, a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă se află în afara oricărui pericol.