UPDATE / Gheorghe Țarălungă, arestat pentru 30 de zile

1421
4
UPDATE / Gheorghe Țarălungă, arestat pentru 30 de zile - gheorghetaralunga-1422517449.jpg

Articole de la același autor



UPDATE: Judecătorii au decis, în urmă cu puțin timp, emiterea unui mandat de arestare de 30 de zile pentru Gheorghe Țarălungă, fostul decan al Facultății de Farmacie din cadrul Universității Ovidius. El este acuzat de luare de mită. 




Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 28.01.2015, ora 19:00, până la data de 29.01.2015, ora 19:00, a lui Gheorghe ȚARĂLUNGĂ, profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța, disciplina Farmacologie, Farmacoterapie, Farmacie Clinică, colonel în rezervă, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Procurorii spun că ieri, Evangelos Faloutsos i-a oferit lui Țarălungă 200 euro, în biroul său de la sediul Facultății de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța, în scopul de a-l promova, în condiții nelegale, la disciplina Farmacie clinică din anul V de studii.

În aceeași zi s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În aceeași cauză, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, în intervalul 28.01.2015 – 26.02.2015, față de inculpatul Faloutsos Evangelos cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,

e) să nu comunice cu inculpatul Țarălungă Gheorghe, direct sau indirect, pe nicio cale.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.


REDĂM INTEGRAL COMUNICATUL DNA CONSTANȚA:




         Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 28.01.2015, ora 19:00, până la data de 29.01.2015, ora 19:00, a inculpatului ȚARĂLUNGĂ GHEORGHE, profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța, disciplina Farmacologie, Farmacoterapie, Farmacie Clinică, colonel în rezervă, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.


În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:


La data de 28 ianuarie 2015, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Țarălungă Gheorghe suma de 200 euro, în biroul său de la sediul Facultății de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța, în scopul de a-l promova, în condiții nelegale, la disciplina Farmacie clinică din anul V de studii.
În aceeași zi s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
         În aceeași cauză, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, în intervalul 28.01.2015 – 26.02.2015, față de inculpatul Faloutsos Evangelos cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.


    Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: 
a)  să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat,
b)  să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c)  să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice cu inculpatul Țarălungă Gheorghe, direct sau indirect, pe nicio cale.


 Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.


         Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpatul Țarălungă Gheorghe să fie prezentat, la data de 29 ianuarie 2015, la Tribunalul Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 
 Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.






Comentează știrea

tara lunga
29 ianuarie 2015
spagar de profesie

la puscarie spagarul sef!!!!!!!!!!!!!!!!!!

tara lunga
29 ianuarie 2015
spagar de profesie

COMUNICAT Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 28.01.2015, ora 19:00, până la data de 29.01.2015, ora 19:00, a inculpatului ȚARĂLUNGĂ GHEORGHE, profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța, disciplina Farmacologie, Farmacoterapie, Farmacie Clinică, colonel în rezervă, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: La data de 28 ianuarie 2015, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Țarălungă Gheorghe suma de 200 euro, în biroul său de la sediul Facultății de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța, în scopul de a-l promova, în condiții nelegale, la disciplina Farmacie clinică din anul V de studii. În aceeași zi s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În aceeași cauză, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, în intervalul 28.01.2015 – 26.02.2015, față de inculpatul Faloutsos Evangelos cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat, b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare, e) să nu comunice cu inculpatul Țarălungă Gheorghe, direct sau indirect, pe nicio cale. Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpatul Țarălungă Gheorghe să fie prezentat, la data de 29 ianuarie 2015, la Tribunalul Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

mihai girtu
29 ianuarie 2015
spaga

alo DNA SI ANI PE DECANA DE LA STIINTE ECONOMICE CERASELA SPATARIU CAND O SALTATI? este sefa spagilor,are pensiune si vila la costinesti.restaurant in piata grivitei.vila pe crinului.apartamente pe malul marii.teren la munte la cheia.5 masini in valoare de 1oo de mii de euro si bijuterii tot de 1oo de mii de euro!LA frageda varsta de 41 de ani!?

mihai girtu
29 ianuarie 2015
sefa spagilor

alo DNA SI ANI PE DECANA DE LA STIINTE ECONOMICE CERASELA SPATARIU CAND O SALTATI? este sefa spagilor,are pensiune si vila la costinesti.restaurant in piata grivitei.vila pe crinului.apartamente pe malul marii.teren la munte la cheia.5 masini in valoare de 1oo de mii de euro si bijuterii tot de 1oo de mii de euro!LA frageda varsta de 41 de ani!?

Articole din aceeași secțiune

Joi, 29 Ianuarie 2015
Stire din Eveniment : VIDEANU, REȚINUT DE DNA
Pagina a fost generata in 1.0212 secunde