Update. Misiune contracronometru la Constanța. Una dintre persoanele surprinse de un mal de pământ a murit

1584
< 1 min citire
Update. Misiune contracronometru la Constanța. Una dintre persoanele surprinse de un mal de pământ a murit - yzi3ymq5ztg0zgq5njliodvln2rmotm5-1659119142.jpg
Pompierii constănţeni au intervenit, vineri seara, într-o misiune contra cronometru de salvare a două persoane surprinse de un mal de pământ, în localitatea Castelu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, scrie Agerpres. 
Potrivit sursei citate, una dintre victime este acoperită în totalitate de pământ, însă cea de a doua este conştientă şi cooperantă. Echipajele de salvare ţin permanent legătura cu aceasta şi îi administrează oxigen.
La faţa locului, pompierii salvatori intervin cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de descarcerare, o ambulanţă SMURD, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă şi un container multirisc.
Update. Una dintre cele două persoane surprinse de un mal de pământ, vineri seară, în localitatea Castelu a decedat, a anunţat IGSU.
"Salvatorii fac eforturi susţinute pentru extragerea persoanelor. Una dintre victime este conştientă şi cooperantă, iar la acest moment s-a reuşit eliberarea acesteia până la nivelul brâului. Pentru cealaltă persoană, medicii aflaţi la faţa locului au declarat decesul", a informat sursa citată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0422 secunde