UPDATE: Monica Macovei, la Curtea de Apel Constanța. A contestat condamnarea la șase luni cu suspendare

472
< 1 min citire
UPDATE: Monica Macovei, la Curtea de Apel Constanța. A contestat condamnarea la șase luni cu suspendare - x-monica-macovei-1727256742.jpg
Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a ajuns astăzi, 25 septembrie 2024, la Curtea de Apel Constanța, unde urmează să se judece contestația pe care a depus-o împotriva condamnării primite în primă instanță.
Macovei a refuzat să facă declarații în fața jurnaliștilor adunați la fața locului, intrând în grabă în sala de judecată. Magistrații Curții de Apel urmează să analizeze contestația privind condamnarea de șase luni cu suspendare, pe care a primit-o în 12 aprilie 2024, din partea Judecătoriei Mangalia. Dosarul în care este acuzată se referă la vătămarea corporală din culpă, survenită în urma unui accident de circulație care a avut loc pe DN39 în toamna anului 2022.
La ședința de astăzi a fost prezent și Ilie Constantin, motociclistul rănit în accident, care a declarat că se aștepta ca Monica Macovei să conteste sentința.
 
Decizia magistraților Curții de Apel Constanța va fi definitivă.
UPDATE:
Sentința a fost amânată pentru 24 octombrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0422 secunde