Urmărire ca-n filme pe străzile Constanței. Un șofer beat le-a dat de furcă polițiștilor

237
Urmărire ca-n filme pe străzile Constanței. Un șofer beat le-a dat de furcă polițiștilor - urmariretrafic-1580415618.jpg

Articole de la același autor

Un tânăr de 26 de ani a crezut că poate scăpa de polițiști, dacă apasă hotărât pedala de accelerație, în momentul în care i s-a făcut semn să tragă pe dreapta. Avea toate motivele să fugă, au constatat ulterior oamenii legii. 


În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 4.40, polițiștii de la Secția 2 erau pe străzi, în cadrul unei acțiuni preventive. La un moment dat, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, au făcut semn unui șofer să tragă pe dreapta. Șoferul, în loc să încetinească, a călcat accelerația și dus a fost. Acesta a luat-o ulterior spre strada Dezrobirii, iar la intersecția cu strada Eliberării, în dreptul blocului IS 10 a pierdut controlul direcției, a sărit peste borduri, lovind autoturismul. Drept pentru care, tânărul a părăsit mașina, până la sosirea mașinii de poliție. Într-un final, suspectul a fost prins de polițiști pe strada Spătaru Nicolae Milescu. 


În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că suspectul nu avea permis de conducere, mașina nu îi aparținea, ba mai mult, era și sub influența băuturilor. Tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la spital pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 10 Ianuarie 2020
Stire din Eveniment : Adjunct nou în fruntea IPJ Constanța
Pagina a fost generata in 0.453 secunde