Veteran de război din Constanța înmormântat cu onoruri militare. „A fost o persoană deosebită, a ajutat foarte mulți oameni”

489

Articole de la același autor

Miercuri, 31 aufust, locotenent colonel în retragere Constantin Urziceanu, veteran de război, a fost condus pe ultimul drum de familie, membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Constanța și militarii Gărzii de Onoare a Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești”. Veteranul a participat la lupte cu Regimentul 9 Călărași, ca telegrafist.

Constantin Urziceanu este descris de cunoscuți ca fiind un om deosebit și plin de vitalitate. S-a născut în satul Negrești, într-o familie de oameni simpli, în anul 1923. „A fost un copil curios, descurcăreț, cu multe vise de împlinit și cu o forță interioară puternică de a reuși în viață. Greutățile nu au lipsit, fiind testat și provocat de fiecare dată, însă avea acel scop de a-și depăși condiția și de a fi un om realizat și fericit. De-a lungul vieții a muncit din greu pentru cei trei copii minunați și a ajutat foarte mulți oameni, pe care i-a iubit, lucru pentru care a și fost un om respectat! A lăsat în urmă trei copii, cinci nepoți și șase strănepoți, ce-și vor aminti cu iubire și mândrie de dumnealui”, au arătat reprezentanții AMVVD Constanța.

De-a lungul timpului, a fost distins cu multe medalii pentru sacrificiul, devotamentul și sârguința de care a dat dovadă. În anul 2021, prin Ordin al ministrului Apărării Naționale, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, a fost avansat la gradul de locotenent-colonel în retragere.

În județul Constanța, mai sunt în viață doar optisprezece veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4229 secunde