Viceprimarul Gabi Stan, audiat ca martor în procesul angajaților de la Primăria Constanța acuzați de corupție

1566
În proces, Constantin Babuș, șeful Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, Marius Tărcatu, directorul direcției similare din cadrul Consiliului Județean Constanța, pentru compli-citate la luare de mită, iar Ionel Pilat, directorul Direcției Serviciului Public din Primăria Con-stanța, pentru comiterea infracțiunii de șantaj.
Spre deosebire de Nicușor Constantinescu, audiat la termenul anterior, viceprimarul Gabi Stan a reușit în câteva minute să relateze aspectele pe care le cunoștea și care aveau legătură cu procesul în cauză.
El a afirmat că nu au existat controale neobișnuite efectuate de Primărie la firma administrată de Dumitru Burcin, denunțătorul celor trei. În perioada 2000 - 2004, Gabi Stan a fost directorul Corpului de Control al Primăriei Constanța, iar potrivit afirmațiilor sale în subordinea lui se aflau 78 de inspectori.
"Nu am chemat în mod deosebit inspectori să opereze controale la SC Marybur SRL. Este adevărat că firma a fost sancționată, dar asta s-a întâmplat în 2002 și nu are legătură cu prezenta cauză", a afirmat Gabi Stan. În plus, viceprimarul a negat că ar fi avut vreo discuție cu inspectorul Adrian Coșereanu despre SC Marybur sau că Pilat i-ar fi indicat în mod special să trimită inspectorii la această firmă.

Notarul Darie susține că Burcin a fost forțat de DNA să facă denunțul
Notarul Ruxandra Luminița Darie, a depus și ea depoziție de martor în apărarea lui Babuș. Femeia a relatat faptul că îl cunoaște atât pe Babuș, cât și pe Burcin, pentru că a fost notarul celui din urmă și al familiei sale, în perioada 2004 - 2005. La solicitarea apărătorului lui Constantin Babuș, notarul a povestit instanței despre o discuție pe care a avut-o în toamna anului 2005 cu Burcin.
"În timpul discuției, mi s-a părut puțin confuz și derutat. L-am întrebat despre ce este vorba, iar el mi-a spus că sunt așa pentru că am fost forțat de DNA să fac un denunț împotriva lui Babuș și a lui Pilat", a declarat Darie.
La solicitarea procurorului de a comenta afirmația lui Burcin, notarul a refuzat să comenteze și a susținut că doar a relatat ceea ce auzise de la acesta, în cadrul unei conversații personale, care, după spusele sale, o împiedica să ceară mai multe detalii.
Surprinzător este faptul că această discuție atât de personală a ajuns totuși la urechile altora în alte împrejurări.
Instanța a hotărât ca la termenul din 10 martie să fie audiați trei martori propuși în apărare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.072 secunde