Video VIDEO. Detașament de 150 de militari din Marea Britanie, sosit la Baza Mihail Kogălniceanu

448

Articole de la același autor

Detașamentul Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii a sosit în România pentru a executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită. Detașamentul britanic, format din aproximativ 150 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave Eurofighter Typhoon va executa, împreună cu militarii Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele patru luni. Aceasta este cea de-a patra rotaţie la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Britanice, după cele executate în 2017, 2018 și 2021. Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și Forțele Aeriene Regale Britanice.

Ceremonia de certificare a avut loc, vineri dimineață, în prezența ministrului apărării naționale, Vasile Dîncu, a omologului său din Marea Britanie, Ben Wallace, a secretarului de stat în Ministerul italian al apărării, Giorgio Mulé, precum și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a comandantului Centrului de Operații Aeriene Multinaționale Torrejon, generalul-locotenent Fernando de la Cruz Caravaca, a ambasadorului Marii Britanii în România, Andrew Noble, și a șefilor Forțelor Aeriene din Italia, Marea Britanie și România.

Evenimentul a inclus și o activitate demonstrativă de executare în comun a unei misiuni de Poliţie Aeriană Întărită, la care au participat aeronave aparţinând Forțelor Aeriene Britanice, Forțelor Aeriene Italiene și Forțelor Aeriene Române.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3606 secunde