Vrei folii auto? Iată ce condiții trebuie să îndeplinești

1862
4
Vrei folii auto? Iată ce condiții trebuie să îndeplinești - vreifoliiauto-1423233662.jpg

Articole de la același autor

Nu orice folie aplicată pe autoturism îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Dacă sunteți prinși circulând cu folii neomologate, polițiștii vă vor sancționa, pe lângă o amendă usturătoare de la 9 la 20 puncte-amendă, și cu reținerea certificatului de înmatriculare. 


Autovehiculele trebuie echipate cu geamuri ce sunt omologate, având transparență de minim 75% pentru parbriz și minim 70% pentru lunetă și geamurile laterale. De asemenea, foliile de protecție aplicate pe geamuri trebuie să fie certificate și marcate corespunzător, iar aplicarea acestora este permisă numai în atelierele autorizate. În plus, geamurile laterale din spate și luneta nu sunt esențiale pentru vizi-bilitatea din interior, când autoturismul este echipat cu oglinzi retrovizoare exterioare pe ambele părți, însă, în cazul în care acestea au o transparență modificată față de cea stabilită prin marcajul de omologare, se urmărește ca stratul aplicat ulterior să fie uniform și să nu creeze distorsiuni. 


Modificarea transparenței geamurilor nu se înregistrează în cartea de identitate a autovehiculului, însă atelierele autorizate să efectueze operațiunea de aplicare a foliei colorate trebuie să elibereze un document privind certificatul de conformitate și licența emisă de Organismul de Certificare Produse al Registrului Auto Român, iar la inspecția tehnică periodică se verifică eticheta ce conține marca de omologare a geamului precum și gradul de transparență. 


Comentează știrea

zoro
7 februarie 2015
pe geamuri sunt acceptate ?

Am lateral spate si luneta cu omologare, am vrut cea mai transparenta folie si pe lateral fata dar am fost refuzat pt ca e ilegal, nu am pus. S-a modificat legea sau a rămas tot așa pt folia pe lateral fata ? Sunt multe mașini cu folii puse pe bordura, nu am văzut niciodată un control la folie, nici in trafic, nici la ITP si aveau unui pe toate geamurile.

burdy
8 februarie 2015
Oferta lucru!

Oferta locuri de munca in toate localitatile! Veti descoperi ca tot mai multi oameni lucreaza cu noi, pentru ca le-am pus la dispozitie imediat dovada platii si contract legal! A inceput deja trimiterea castigurilor! Aceasta oferta NU e joc piramidal si NU e MLM! Munciti lejer, 3 ore pe zi, ca operator online, cu castiguri de 300 dolari lunar! Detalii va expediem dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Stanciu Adrian
8 februarie 2015
Joc Online

http://www.marketglory.com/strategygame/Parmalat w w w.marketglory.com/strategygame/Parmalat (copiaza link-ul in browser fara spatii) Aș dori să prezinte o sursă de bani accesibilă oricărui utilizator de Internet. Nu te astepta sa castige bani atât de mult încât mâine va pleca la serviciu, dar in timp poate ajunge la zeci sau chiar sute de euro pe lună a face ceva care ne relaxeaza toți : pentru a juca . Câteva clicuri pe partea stângă și site-ul chiar ai terminat treaba. Nu trebuie să-și petreacă ore în fața calculatorului , la doar cateva minute in fiecare zi . - Tu trebuie să dea cel puțin 5 lupte zilnic pentru a vedea profit - Opțiunea de lucru ( venit zilnic ) Simulatorul MarketGlory este un simulator militar economic , politic , social și în care sunteți în stare să converti moneda virtuala in bani reali . Fiecare jucător are posibilitatea de a comunității MarketGlory : munca , înființat societăți , executați guvernul , recomanda trimiteri pentru a obține grade militare și de a construi propria organizație . Drumul spre succes în Piața Glory este personalizat pentru strategia fiecărui jucător nu a comunității Glory Market. Aici nu există nici o limită de timp , unii vor ajunge obiecte de repede și alții mai târziu . Este important să fie prezentă în piață Glorie și să dezvolte ceea ce vă oferă satisfacție în acest joc . Succesul este rezultatul unei activități care se bazează pe acțiune și perseverență . În fiecare domeniu al vieții care cu siguranță nu renunță și de a gestiona toate atinge obiectivele lor . O astfel de succes în Piața Glory vă oferă un venit substanțial în viața reală . Banii nu aduc fericirea , dar numărul lor . 1 euro real, care poate fi retrasla un moment dat , atunci când vei ajunge la 20 de euro. Oricine poate aduce adus zilnic 1-10 euro , dacă aveți răbdare și să se joace amandoi. Pentru mai multe informatii si pentru a va explica pasii care trebuiesc urmati ma puteti contacta din meniul jocului sau la YM stanciuadrian33

RODICA
12 februarie 2015
numai aici este cea mai buna oferta de lucru!

Numai aici este cea mai buna oferta de lucru! Oferta noastra este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Joi, 11 Decembrie 2014
Stire din Eveniment : Ce program are RAR, de sărbători
Vineri, 12 Decembrie 2014
Stire din Eveniment : Ce program are RAR, de sărbători
Pagina a fost generata in 0.4547 secunde