Week-end plin de accidente, la Constanța: un mort și mai mulți răniți

565
Week-end plin de accidente, la Constanța: un mort și mai mulți răniți - accidentemulte-1454248097.jpg

Articole de la același autor

Accidente de cir-culație pe bandă rulantă, în Constanța, week-end-ul trecut.

O tragedie rutieră a avut loc, sâmbătă seara, în localitatea Eforie Nord. Un bărbat în vârstă de 62 de ani a traversat strada prin loc nepermis, fiind lovit de o mașină care circula regulamentar, vizibilitatea fiind redusă din cauza ceții. În urma impactului, pietonul a murit.

Un alt accident rutier s-a petrecut, tot sâmbătă, în municipiul Constanța, pe bulevardul Tomis, aproape de intersecția de la Tomis III.

O bătrână a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, dar a fost lovită de un autoturism condus regulamentar. În urma impactului, șoferița a pierdut controlul volanului și a lovit din lateral, succesiv, două autobuze ale RATC, oprite în stație, care au fost avariate foarte ușor. Niciun călător nu a fost rănit în urma coliziunii.

Nici bătrâna accidentată, în vârstă de 73 de ani, nu a suferit răni grave, aceasta refuzând să fie transportată la spital.

Nici ziua de duminică nu a fost lipsită de accidente rutiere.

Un șofer de 73 de ani, din Constanța, conducea un autoturism marca Daewoo, pe strada Făgetului, dinspre strada Ion Andreescu, către Primăverii. În momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 171, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului.

În urma accidentului, constănțeanul a suferit răni ușoare, fiind totuși în afara oricărui pericol.

Răni ușoare a suferit și o femeie în vârstă de 57 de ani, din Constanța, care a căzut din autobuz! Incidentul s-a petrecut după ce conducătorul auto a uitat să închidă ușile mijlocului de transport.

"Un șofer de 40 ani a condus autobuzul marca MAZ, pe bulevardul Tomis, pe banda 2, dinspre strada Soveja către bulevardul Aurel Vlaicu și, ajungând în stația Boema, a oprit pentru îmbarcare-debarcare călători, iar când s-a pus în mișcare, nu a închis ușile autobuzului, moment în care pasagera din autobuz, în vârstă de 57 de ani, din Constanța, s-a dezechilibrat și a căzut prin ușa din față a autobuzului", explică polițiștii constănțeni. În urma incidentului, pasagera a suferit răni superficiale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 30 Ianuarie 2016
Stire din Eveniment : ACCIDENT RUTIER MORTAL, ÎN EFORIE NORD
Pagina a fost generata in 0.5393 secunde