Workshop de informare preventivă la Cobadin

203
Ieri, la Căminul Cultural din comuna Cobadin, s-a desfășurat workshop-ul cu tema "Informarea cetățenilor despre măsurile de prevenire și intervenție în caz de dezastre naturale".


Această activitate a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța în colaborare cu organizația World Vision Romania și Primăria Cobadin.


Subiectele abordate de specialiștii inspectoratului județean au vizat principalele riscuri generatoare de situații de urgență identificate la nivelul comunei, voluntariatul în situații de urgență și fenomenul de incendiere a vegetației.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Paula Anghel, "întâlnirea cu cetățenii comunei a oferit o platformă potrivită de dialog pentru cunoașterea măsurilor de prevenire ce trebuie planificate și executate pentru eliminarea/reducerea riscurilor de producere a dezastrelor în scopul protejării vieții, mediului și bunurilor împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, prezentarea rolului voluntariatului în situații de urgență, respectiv implicarea comunității în acțiuni de voluntariat pe timpul situațiilor de urgență".


Deoarece evenimentele generatoare de situații de urgență nu pot fi întotdeauna evitate, însă acestea pot fi prevenite și gestionate, colaborarea dintre Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, organizația World Vision Romania și Primăria Cobadin a avut ca scop principal crearea unei mentalități adecvate la nivelul comunității locale, mai spun reprezentanții ISU Dobrogea. Efectele situațiilor de urgență pot fi reduse printr-un proces sistematic ce implică stabilirea de măsuri și acțiuni menite să contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene, lucru posibil numai prin cunoașterea diferitelor tipuri de riscuri specifice zonei, a măsurilor de prevenire a acestora, precum și a comportamentului ce trebuie adoptat în cazul producerii lor. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 27 Iulie 2012
Stire din Eveniment : Incendiu pe Autostrada Soarelui
Pagina a fost generata in 1.4347 secunde