Zece ani de închisoare pentru moartea unui om

865
< 1 min citire
Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus condamnarea la o pedeapsă de zece ani de închisoare a lui Octavian Bejenaru, care fusese trimis în judecată, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru comiterea infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanța.
Potrivit rechizitoriului, în sarcina lui Bejenaru s-a reținut că, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 2010, puțin după miezul nopții, într-una din camerele imobilului-vilă în construcție din Constanța, de pe strada George Enescu, nr. 12, în cursul unui conflict spontan, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, Bejenaru l-a agresat pe Constantin Tudor, de 50 de ani. El i-a aplicat acestuia din urmă, în mod repetat, mai multe lovituri cu pumnii în zona capului și cu un dreptar (poloboc) din aluminiu în zonele toracelui posterior și a membrelor, provocându-i zece fracturi costale, care au dus la moarte prin insuficiență respiratorie acută. Inculpatul a abandonat apoi cadavrul pe o movilă de zăpadă din fața imobilului pentru a disimula producerea unui accident rutier.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0527 secunde