Zeci de kilograme de pește, confiscate de Garda de Coastă

299
1
Zeci de kilograme de pește, confiscate de Garda de Coastă - 4aprilieplasemonofilamentgarda13-1443100099.jpg
Ofițerii Gărzii de Coastă au organizat mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Miercuri dimineață, polițiștii de frontieră au prins pe lacul Razlem doi bărbați, M.L. în vârstă de 34 de ani și B.P.C. în vârstă de 16 ani, în timp ce descărcau dintr-o ambarcațiune din lemn, doi saci din rafie cu pește proaspăt. 


"În urma verificărilor, a fost descoperită cantitatea de 58 kilograme pește din specia caras, pentru care cele doua persoane nu au putut prezenta documente justificative de desfășurare a activității de pescuit. Persoanele în cauză au declarat că nu dețin permise de pescuit sportiv sau comercial, iar întreaga cantitate de pește era destinată consumului propriu. Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de pește, care a fost predată spre valorificare unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, in cauza fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de "deținere și transport a peștelui fără documente legale", faptă prevăzută și pedepsită de O.U.G. 23/2008, modificată și aprobată prin Legea 317/2009", se arată într-un comunicat remis de Garda de Coastă.


De asemenea, polițiștii de frontieră din Cernavodă au depistat in apropierea Stației de taxare Giurgeni – Vadu Oii, un individ care vindea pește. Oamenii legii au confiscat cele 12 kilograme și au întocmit pe numele bărbatului de 49 de ani dosar penal pentru deținere / comercializare fără documente legale a peștelui. 


Comentează știrea

gil
24 septembrie 2015
comment

MUNCA LA DOMICILIU Cautam operator PC la domiciliu pentru activitate online: prospectare de piata, ofertare prospecti, mentinerea relatiilor armonioase cu prospectii. Selectăm numai oameni care gândesc pozitiv, oameni cu viziune pe termen lung, încrezători, calmi si foarte serioși. Oferim pregatire si suport profesional. Program flexibil, iar plata este realizata prin contract legal. Pentru detalii suplimentare va rugam sa ne contactati la: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Septembrie 2015
Stire din Eveniment : Audi confiscat la vamă
Pagina a fost generata in 0.4403 secunde