Zeci de mii de țigări de contrabandă Ashima, confiscate de polițiștii de frontieră

1180
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră Galați au depistat doi bărbați care încercau să transporte 18.600 țigarete de contrabandă ce au fost introduse ilegal în România.

Ieri, polițiști au fost informați de un coleg aflat în timpul liber despre faptul că a observat deplasându-se dinspre malul moldovenesc către cel românesc al râului Prut, trasă cu o sfoară, o cameră din cauciuc pe care se aflau niște colete voluminoase.

În scurt timp la fața locului s-a deplasat o patrulă din cadrul sectorului care a depistat doi bărbați lângă un autoturism marca Volkswagen, de culoare roșie, înmatriculat în județul Galați.

Lucrătorii au procedat la interceptarea și reținerea bărbaților. În urma legitimării polițiștii au stabilit ca aceștia sunt Daniel B. și Doru B., în vârstă de 26 respectiv 37 ani, ambii domiciliați in județul Galați.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului polițiștii de frontieră au descoperit 18.600 țigarete marca Ashima, sub autoturism, în interiorul acestuia, ascunse în portiere și în doi saci aflați în imediata apropiere a autoturismului.

Polițiștii de frontieră au întocmit celor două persoane lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, care va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați în vederea luării măsurilor legale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9707 secunde