Zeci de percheziţii în Bucureşti şi în Constanța, într-un caz de exploatare a persoanelor cu dizabilităţi

271
Zeci de percheziţii în Bucureşti şi în Constanța, într-un caz de exploatare a persoanelor cu dizabilităţi - perchezu-1688493283.jpg

Articole de la același autor

Aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care acestea ar fi trebuit să primească îngrijiri, în urma celor 31 de percheziţii care au avut loc marţi dimnineaţă în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş, într-un caz de exploatare a persoanelor cu dizabilităţi sau în situaţii vulnerabile, prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, fiind vizate două grupuri infracţionale.


Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor.


Şase persoane au fost deja internate şi alte 42 se află în investigaţii medicale. Concomitent, au avut loc peste 20 de percheziţii referitoare la omisiunea sesizării şi abuz în serviciu după ce, din 2021 şi până în prezent, două instituţii publice publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociaţii, în calitate de furnizor de servicii sociale, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidenţial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii privind achiziţiile publice, asociaţia în cauză neîndeplinind cerinţa privind experienţa similară anterioară sau nu deţinea licenţă de funcţionare.


26 de persoane urmează să fie duse la audieri, iar 15 martori au fost citaţi. Prejudiciul total în acest caz este 8,7 milioane de lei. Bogdan Toma, din partea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a afimat că la această acţiune au participat 38 de autospeciale de transport victime multiple şi au fost amenajate şapte puncte medicale avansate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.863 secunde