Zeci de persoane în pericol de înec. "Fiți atenți la steagurile arborate!"

273
Zeci de persoane în pericol de înec.

Articole de la același autor

Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea fac un apel către turiștii și constănțenii care aleg să se relaxeze pe plajă să dea dovadă de responsabilitate și să fie atenți la steagurile arborate de către salvamari. Numai în sfârșitul de săptămână care s-a încheiat, 17 persoane au fost în pericol de înec, iar două persoane și-au pierdut viața. Salvatorii au fost nevoiți să lucreze la capacitate maximă, pentru a căuta, salva și acorda primul ajutor tuturor celor aflați în situații de pericol.

"Numai în acest week-end pompierii paramedici cu ambulanțe SMURD, șenilate, echipaje medicale cu ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță, scafandrii inspectoratului, un echipaj aer-medical, salvamari au depus eforturi susținute pentru căutarea, salvarea sau acordarea primului ajutor medical pentru 17 persoane aflate în pericol de înec pe litoralul românesc.

Din păcate, doi bărbați au decedat! Este o imagine pe care, din păcate, am văzut-o din ce în ce mai des. Nu trebuie decât să fim atenți la steagurile arborate de către salvamari, să le ascultam sfaturile când ne spun să nu intrăm în mare sau când spun să nu ne îndepărtăm. Totul depinde numai de noi! Haideți să fim responsabili!! Atunci când încercăm să facem acte de teribilism singura imagine pe care trebuie să o avem în fața ochilor este aceea a copiilor, părinților sau prietenilor noștri care rămân în urmă", este mesajul transmis de ISU Dobrogea. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5943 secunde