Zeci de piromani, nepedepsiți, la Constanța!

1171
2 min citire
Zeci de piromani, nepedepsiți, la Constanța! - 741b185d33339aed0c2bafba7806c1e5.jpg
Pompierii constănțeni au intervenit, în acest an, la peste 1.000 de cazuri la care au fost solicitați. Datorită lor au fost salvate viețile a 163 de persoane, dintre care 124 de adulți și 39 de copii. De asemenea, valoarea pagubelor înregistrate depășește suma de patru milioane de lei, pe când bunurile salvate se ridică la 15.056.700 de lei.
Din nefericire, au fost și situații în care militarii nu au mai putut face nimic pentru persoanele pe care au fost chemați să le salveze. În intervalul ianuarie - noiembrie 2010, în "statistica neagră" a ISU Dobrogea figurează 29 de morți și 21 de răniți, în scădere, totuși, față de aceeași perioadă a lui 2009, când s-au înregistrat 38 de decedați și 29 de răniți.
Reprezentanții ISU Dobrogea spun că se observă creșterea numărului de incendii la locuințe, fapt ce demonstrează - sunt de părere specialiștii - neimplicarea compartimentelor de prevenire din cadrul serviciilor voluntare de pe lângă administrațiile locale.
Pe de altă parte, din cauza țigărilor lăsate aprinse sau aruncate aiurea au avut loc, în acest an, 53 de incendii. Totuși, la nivelul județului Constanța, în fruntea clasamentului privind cauzele producerii catastrofelor create de foc rămân instalațiile sau echipamentele electrice defecte sau improvizate. 98 de incendii au avut loc din acest motiv.
Pompierii spun că este îngrijorător faptul că multe incendii au fost produse în urma unei acțiuni criminale. Atât în anul 2009, cât și în 2010, 80 de focuri au fost puse de persoane rău intenționate.
Din nefericire, cercetările polițiștilor în astfel de cazuri nu au dus, până la acest moment, la pedepsirea celor vinovați. În multe dintre cazuri, ei nu au fost găsiți, iar în altele cercetările încă sunt în derulare.
Peste 7.500 de intervenții ale SMURD-ului
Eficiența echipajelor SMURD poate fi constatată și prin numărul foarte mare de intervenții. Aproape 7.500 sunt cazurile la care medicii de pe ambulanțele SMURD au acționat, asistând 7.688 de persoane, dintre care 7.085 de adulți și 603 copii.
De asemenea, echipa pirotehnică a Detașamentului Constanța Oraș a îndeplinit 42 de misiuni de asanare a terenurilor de muniția rămasă neexplodată. 63 de proiectile de artilerie de calibre diferite, două aruncătoare, 12 grenade de mână defensive și 93 de cartușe de calibre diferite au fost descoperite pe raza județului Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0638 secunde