Ediția 2025 a festivalului Beach, Please! a început de miercuri, iar după prima zi de petrecere, autoritățile constănțene au aplicat un total de 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 106.815 de lei.
Dintre acestea, cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor, dar și pentru încălcarea normelor sociale a ordinii și liniștii publice.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost identificate două persoane care aveau asupra lor, substanțe susceptibile a fi interzise la deținere, dispunându-se măsurile legale în acest sens. Lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne au identificat alte trei persoane care aveau asupra lor obiecte periculoase, fără drept de folosire (briceag, spray pulverizator).
De asemenea, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța au intervenit prompt în sprijinul cetățenilor, gestionând 104 de cazuri medicale (intoxicații, afecțiuni cardiace, traumatisme, arsuri, lipotimii), nefiind necesară efectuarea unor investigații suplimentare sau a îngrijirilor medicale de specialitate.
Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare a festivalului, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și în alte locuri predispuse la săvârșirea de fapte antisociale. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța a desfășurat trei activități de control la operatori economici din perimetrul festivalului, constatând 20 de deficiențe în domeniul situațiilor de urgență.