Alți zeci de soldați și gradați voluntari din toată țara trecuți în rezervă la 40 de ani, după expirarea contractului cu Ministerul Apărării, vor să dea în judecată MApN pentru re-cunoașterea unor drepturi, în timp ce ministerul vrea să prezinte în Parlament un proiect de mo-dificare a legii.
Astfel, cei peste 50 de soldați și gradați voluntari care au lucrat în unități militare din Focșani, Buzău, Botoșani, Brăila, Fetești, Slobozia, Caracal sau Târgu Cărbunești se raliază demersului colegilor lor din Turda și Cluj, care au acționat deja în instanță Ministerul Apărării pentru recunoașterea unor drepturi. Acestea nu se regăsesc în Statutul soldaților și gradaților voluntari din 2006 și de ele beneficiază, în prezent, doar militarii de carieră.
"În cursul săptămânii viitoare ar urma să venim la București și să introducem în instanță acțiunea noastră", au declarat repre-zentanți ai soldaților volun-tari, care vor să dea în judecată MApN.
Printre cei care vor să se judece în instanță cu Ministerul Apărării se află și doi militari de la Batalionul 60 Parașutiști din Buzău, întorși pe 10 septembrie din teatrul de operații din Kosovo, după o misiune de șase luni.
Soldații se plâng că după 20 de ani de muncă în serviciul Armatei s-au trezit "abandonați" și "înlăturați de sistem ca niște măsele stricate", fără a li se acorda niciun fel de drepturi sau compensații financiare. Mulți dintre ei mărturisesc că au luptat în Irak și Afganistan și au încercat de mai multe ori să avanseze în carieră, însă dosarele lor au fost respinse, în prezent fiind șomeri.