Ziua Armatei Române, în țară și peste hotare

659

Articole recomandate

Șeful Statului Major General, în vizită la Tallil
Locțiitorul șefului Statului Major General, generalul locotenent dr. Mihail Orzeață, a condus o delegație militară care a efectuat vineri, 24 octombrie, o vizită la Batalionul 341 Infanterie, dislocat la Tallil, în teatrul de operații din Irak.
Pe aeroportul din Tallil, delegația română a fost întâmpinată de ge-neralul de brigadă Mihai Chiriță, locțiitor al directorului CJ5 planuri strategice, iar în baza militară Tallil de locotenent-colonelul Vasile Vreme, comandantul Batalionului 431 Infanterie - "Rechinii Albi".
În cadrul briefingului, ofițerii batalionului au prezentat misiunile pe care unitatea le desfășoară în cei aproximativ 1.400 de kilometri pătrați aflați în aria de responsabilitate. Astfel, în cele aproape trei luni de la sosire, au fost executate peste 160 de misiuni de patrulare și peste 60 de misiuni de tip "forță de intervenție rapidă".
Militarii batalionului participă la derularea a șapte proiecte CIMIC de renovare a unor școli. Totodată, subunitățile au continuat programul de instrucție, în vederea menținerii stării operaționale, iar peste 140 de militari au urmat, în cooperare cu partenerul american, stagii de pregătire prin diferite cursuri. Starea moralului este bună, la fel și starea tehnicii din dotarea batalionului.
La întrevederea cu comandantul Brigăzii 4 Cavalerie americane, colonelul Philip Battaglia, care exercită controlul operațional al Batalionului 341 Infanterie, acesta a ținut să sublinieze că "unitatea comandată de locotenent-colonelul Vreme face o treabă extraordinară, iar militarii batalionului sunt foarte disciplinați și foarte bine instruiți". Colonelul Battaglia a subliniat relațiile foarte bune de cooperare cu Divizia 10 Irakiană și a făcut o prezentare a situației generale din aria de responsabilitate.
Au urmat întâlniri cu lideri ai comunităților locale, care au vorbit despre "relațiile speciale cu militarii români" și cu șeful echipei de reconstrucție provincială, Anna Pouser, care a evidențiat buna cooperare cu personalul batalionului.
În cadrul unei ceremonii la care a participat tot personalul unității, a fost citit mesajul șefului Statului Major General cu prilejul Zilei Armatei României, iar generalul Orzeață a înmânat distincții onorifice mai multor militari, care s-au distins prin modul în care și-au îndeplinit misiunile.
Relatare trimisă redacției de maior Toni Ene - Batalionul 341 Infanterie

Ziua Armatei în "Camp Dracula"
Sâmbătă, 25 octombrie, în tabăra "Camp Dracula", militarii din Batalionul 341 Infanterie "Rechinii Albi", principala forță operativă care acționează în sudul Irakului, au sărbătorit, alături de camarazii americani, Ziua Armatei Române.
Au fost prezenți ofițerii de legătură din MNF-I de la Bagdad, seniorul național al României în cadrul Comandamentului Coaliției, general de brigadă Mihai Chiriță, comandantul Brigăzii 4 Cavalerie, colonel Philip Battaglia, militari din Coaliție. Pe platoul taberei "Camp Dracula" s-a desfășurat un ceremonial militar-religios, ocazie cu care au fost prezentate ordinul ministrului apărării naționale cu ocazia Zilei Armatei României și ordinul șefului Statului Major al Forțelor Terestre. După oficierea serviciului religios a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor concursurilor sportive, activități organizate în perioada 15 - 24 octombrie. Ceremonia a continuat cu depunerea de coroane de flori la monumentul eroilor, aflat în Camp Dracula.
Concomitent cu desfășurarea acestor activități, subunitățile batalionului au continuat să execute misiunile care le revin în aria lor de operații.
Sărbătorirea Zilei Armatei României a constituit pentru militarii români dislocați în Irak și un moment de bilanț al activităților desfășurate, mândrindu-se cu faptul că toate misiunile executate au fost încununate cu succes.

Ceremonii la Constanța
Sâmbătă, 25 octombrie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României, în Constanța au avut loc ceremoniale militare și religioase în cadrul cărora au fost depuse coroane și jerbe de flori la monumentele ostașilor căzuți pentru independența și suveranitatea țării.
Astfel, au avut loc ceremoniale la Monumentele eroilor români căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial, în Cimitirul Central.
Dintre oficialitățile locale, la eveniment a participat prefectul Constanței, Dănuț Culețu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5549 secunde