Eveniment

Ultima știre adaugată : Duminică, 05 Mai 2024.


19 Iulie 2007
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au admis apelul admi-nistratorului SC Royal Star SRL, Stere Mercu, împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Constanța prin care a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu exe-cutare pentr ...
19 Iulie 2007
Procurorii constănțeni au atacat în recurs decizia magistraților de la Curtea de Apel Constanța pronunțată în cazul sustragerilor masive de fier vechi din ianuarie 2002. În acest caz au fost trimise în judecată cinci persoane: Aurel și Ana Mangu, ...
18 Iulie 2007
Curtea de Apel Constanța a respins recursul formulat de două persoane cercetate în "afacerea" creditelor cu buletinul împotriva măsurii de arest preventiv. Este vorba de Amalia Oprițescu și Vasile Condurache, considerați de anchetatori membri ai unei ...
18 Iulie 2007
Membrii unei rețele care obțineau credite ilegale de la bănci, în baza unor documente false, sunt cercetați penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Este vorba de 14 indivizi, care sunt administratori ai unor societăți comerc ...
18 Iulie 2007
Individul din Baia Mare suspectat de comiterea mai multor furturi în stațiunile de pe litoral a ajuns după gratii. Magistrații de la Judecătoria Mangalia au emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Teo ...
18 Iulie 2007
Doi indivizi din Medgidia sunt anchetați în stare de libertate de polițiștii din localitate, după ce au înjunghiat un bărbat. Incidentul s-a produs în cursul serii de luni, în timp ce agresorii și victima participau la o nuntă țigănească, la un resta ...
17 Iulie 2007
Cercul Militar a găzduit ieri conferința de presă a Consiliului Director al Ligii Navale Române - Filiala Constanța (LNR), în cadrul căreia președintele filialei locale a Ligii, contraamiral (r) dr. ing. Corneliu Cristescu, a anunțat organizarea unei ...
17 Iulie 2007
O fetiță de trei ani din Constanța a ajuns, duminică, la Spitalul Clinic Județean de Urgență în urma unei intoxicații cu sodă caustică. Polițiștii din comuna Nicolae Bălcescu spun că micuța Ioana A. a mers, duminică, împreună cu familia sa, la bunic ...
17 Iulie 2007
Polițiștii din Neptun anchetează, în stare de reținere, un individ din Baia Mare, județul Maramureș, bănuit de comiterea mai multor furturi în stațiunile de pe litoral. Teodor Nicolae Manolache, de 40 de ani, a venit la mare, cu un autoturism, pe 4 ...
17 Iulie 2007
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins ca nefondat recursul formulat de procurori și de părțile implicate într-un dosar de trafic de stupefiante. Recursul privea sentința magistraților constănțeni prin care Elena Tănăsescu Șușu ș ...
17 Iulie 2007
Cadrele medicale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța s-au confruntat, ieri dimineață, cu un incident probabil unic în activitatea multora dintre ele. Trupul neînsuflețit al unei tinere de 24 de ani, care a decedat în urma unui stop ca ...
17 Iulie 2007
În perioada 17 iulie - 1 august 2007, Consiliul Județean Constanța organizează recensământul circula-ției pe drumurile publice din județ. Astăzi, între orele 8 și 18, se desfășoară recensământul circulației în posturile situate pe drumurile județene ...
16 Iulie 2007
Peste 1.750 de procese de divorț au fost înregistrate de la începutul anului și până în prezent pe rolul Judecătoriei Constanța. Numărul divorțurilor a crescut simțitor comparativ cu cel înregistrat în 2006, când, pe tot parcursul anului, au fost doa ...
16 Iulie 2007
Un angajat al Ambasadei Pakistanului la București este cercetat penal de polițiștii constănțeni pentru că ar fi condus sub influența alcoolului. Mai mult, bărbatul a refuzat recoltarea de probe invocând imunitatea diplomatică. Potrivit reprezentanți ...
Cuget Liber
16 Iulie 2007
Polițiștii constănțeni au întocmit dosar penal unui tânăr care a fost depistat la volanul unui autovehicul deși avea ambele mâini amputate, era în stare de ebrietate și fără permis de conducere. Purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Co ...
16 Iulie 2007
Sâmbătă seară, o bătrână și-a pierdut viața în urma unui accident rutier. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, evenimentul s-a produs pe drumul național 2A, la ieșire din localitatea Ovidiu. În timp ce conduce ...
16 Iulie 2007
Un tânăr bolnav psihic a incendiat, sâmbătă după-amiază, o căpiță de paie din gospodăria familiei sale, din localitatea Peștera. Deoarece pro-prietarul locuinței, tatăl său, plecase de acasă, vecinii au fost cei care au intervenit pentru stingerea fl ...
16 Iulie 2007
Polițiștii din Năvodari îl cercetează, în stare de libertate, pe Marian G., de 20 de ani, din localitate, care, în noaptea de 13/14 iulie, a sustras un televizor color și alte bunuri dintr-o cameră a pensiunii Arconi. Oamenii legii spun că tânărul a ...
14 Iulie 2007
În cursul acestei săptămâni, vameșii și polițiștii de frontieră au confiscat, în portul Constanța, bunuri contrafăcute în valoare de aproximativ 3.300.000 de euro. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră spun că, în numai cât ...
14 Iulie 2007
În fiecare an, pe 14 iulie se aniversează Ziua Transmisioniștilor Militari, structura specializată din cadrul Forțelor Navale fiind Batalionul 110 Transmisiuni, potrivit lt.cdor. Ioan Burghișan, purtător de cuvânt al Statului Major al Forțelor Navale ...
Pagina a fost generata in 1.2046 secunde