Ce să mai, am știut că nu-i de glumă!

Un copil de 11 ani era catastrofă la matematică. Părinții au încercat de toate, de la hipnoză la meditații private, fără niciun rezultat însă. Disperați, s-au hotărât să-l înscrie la o școală religioasă.

După prima zi de școală, copilul vine acasă cu o figură împietrită, nu zice nimic, merge direct în camera lui și se apucă de învățat. Iese doar să mănânce și după ce spală vasele, se întoarce direct în camera lui și continuă să învețe. Zi după zi, aceeași rutină. Copilul nu mai vrea să știe de prieteni, ieșit în oraș, jocuri video... Nimic în afară de matematică.

La sfârșitul anului școlar, copilul vine acasă, depune carnetul de note în fața părinților și intră în camera lui, unde învață în continuare. Mama deschide circumspectă carnetul și vede că fiul ei are 10 la matematică. Fericită, fuge în camera lui și îl întreabă:

- Cum ai reușit, dragul meu? Te-au ajutat preoții?

- Nu.

- Atunci programul de pregătire suplimentară?

- Nu.

- Manualele?

- Nu.

- Atmosfera din școală?

- Nu.

- Atunci?!

- În prima zi de școală, când am intrat în clasă și l-am văzut pe tipul ăla gol bătut în cuie pe semnul plus, am știut că ăștia nu se joacă...