Conversații aprinse între ardeleni

Ion și Gheorghe se întorc acasă după călătoria la București. Ajung la gară, se urcă în trenul de Cluj, își găsesc două locuri.

- Măi Ioane, cât face trenul până la Cluj?

- Mult, mă. Toată ziua.

- Și ce facem noi atâta timp?

- Păi, ce să facem, vorbim.

- Și ce să vorbim noi toată ziua, mă?

- Știu eu? Hai să spunem ghicitori.

Zis și făcut.

- Ia zi, Gheo, ce e mic, negru și stă la mine în curte?

Trece un timp, ajunge trenul pe la Ploiești.

- Auzi, Ioane, da’ are blană?

- Are, mă.

Pe la Brașov, Gheorghe întreabă din nou:

- Ioane, are și patru picioare?

- Are, mă.

Spre Sighișoara dialogul continuă:

- Și îl ții în lanț, mă?

- Da, îl țin în lanț.

La Blaj:

- Nu-i așa că e rău? Mușcă, nu?

- Mușcă, mă, dacă nu te știe.

Ajunge trenul și la Teiuș.

- Mă, Ioane, n-o fi câinele?

- Ba câinele îi, mă. Da’ tu mare prost ești. Ce ți-a trebuit atâta timp ca să ghicești?

În gară la Apahida răspunde și Gheorghe, supărat:

- Auzi, mă? Prost ești tu. Eu știam de la București, da’ dacă spuneam de atunci, ce mai vorbeam noi atâta drum?