Duminica fără scuze. Anunț în biserică

576
Duminica fără scuze. Anunț în biserică - anuntinbiserica-1466775135.jpg

Articole recomandate

Duminica viitoare va fi o duminică fără scuze, în care toată lumea va putea să vină la biserică:

1. Vor fi aduse paturi pliante în biserică pentru cei care se plâng că nu pot dormi decât duminica;

2. Picături pentru ochi vor fi puse la dispoziția celor care au stat sâmbătă seara până târziu în fața televizorului și îi dor ochii duminică dimineață;

3. Vom avea căști de protecție pentru cei care cred că se va prăbuși tavanul dacă apar la biserică;

4. Pături vor fi puse la dispoziția celor care se plâng că e prea frig în biserică. Cei care se plâng că e prea cald vor avea ventilatoare la dispoziție;

5. Vom avea aparate auditive pentru cei care spun că n-aud nimic în difuzoare și tampoane de vată pentru cei care se plâng că difuzoarele sunt prea zgomotoase;

6. Vor fi împărțite numărători pentru cei care vor să numere ipocriții;

7. Celor care se duc duminica în vizită le promitem că vor fi prezente și niște rude;

8. Vom avea și gustări pentru cei care spun că n-au timp să vină la biserică și să și gătească;

9. Un colț al bisericii va fi amenajat cu iarbă și copaci pentru cei care-l văd pe Dumnezeu în natură, și mai ales pe terenul de golf;

10. Biserica va fi decorată atât cu podoabele de Crăciun, cât și cu cele de Paști pentru cei care n-au văzut-o niciodată altfel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 25 Iunie 2016
Stire din Fun : Prea mulți copii,  o singură problemă
Sâmbătă, 25 Iunie 2016
Stire din Fun : Libertate: Sex, băutură și femei!
Sâmbătă, 25 Iunie 2016
Stire din Fun : Bancuri
Vineri, 24 Iunie 2016
Stire din Fun : Bancuri
Pagina a fost generata in 1.5193 secunde