DUS CU SORCOVA

Mai bine de o jumătate de zi am umblat pe 31 după o sorcovă și, într-un final, căutările mi-au fost răsplătite generos. Am găsit una, extra-multicoloră, de-ți lua ochii. Așa că, azi, în prima zi a lui 2017, neavând niciun angajament, cu sorcova în sacoșă, ca să nu mi-o fure cineva, plec fericit, să sorcovesc pe la casele din cartier. Dar să știți că mi-am impus să nu forțez nota și unde nu voi vedea om în curte am hotărât să nu mă apuc să rag "Sorcova vesela!", că oricum, ar fi în zadar. Consum de energie și bani din părți.

Mă încadrez pe prima stradă cu case, în sus. La prima casă, norocul îmi trece razant pe sub mustață și îmi scapă. Două picioare și un baston, dispar în casă, iar ușa se închide în urma lor.

A doua casă nu prezintă niciun interes, a treia casă… Ha! Stai așa! Am șansă. Un om se opintea să îmblânzească un lemn pe o buturugă pentru a-l ciopârți. Trec câteva secunde bune, dar lemnul nu cedează. Probabil știe ce soartă va avea și trage cu dinții de ața vieții, crescând tensiunea celui cu toporul. Nu mă grăbesc, așa că aștept.

Până una-alta, îmi sare în ochi o gaură neagră oferită de crăpătura pantalonilor. Parcă ar fi o gură de tun, rece și întunecoasă. Deodată, ca și când mi-ar fi citit gândurile, gura de tun lansează o salvă. Cu ce însemnătate, nu cunosc. Cert este că ghiuleaua se risipește la contactul cu aerul și aruncă-n jur un miros porcesc. E clar că țeava nu a fost curățată de multă vreme.

Nu mai am răbdare și, neștiind cu cine am de-a face, moș sau babă, strig doar atât:

-Bună dimineața și la mulți ani!

Mâna se oprește, toporu-nlemnește, capu-nțepenește. O poziție perfectă într-un unghi de 90 de grade. Omul, curios, prinde a se întoarce spre stânga, precum un cățel chinezesc de jucărie, cu cheiță: lip-lip, lip-lip, li-lip! Își termină cursa și mă face să cred că voi sorcovi o babă, apoi răsucește gâtul spre mine și mă răzgândesc pe loc. E moș!

-La mulți ani, tataie!

Fața omului capătă culori stranii, ca ale unui cazan în presiune crescândă, iar ochii i se îmbibă în otravă.

-La mulți ani, mamaie! o dreg eu, numaidecât.

Fața și ochii revin, încet, la culorile lor naturale, semn că am nimerit-o deși aș fi jurat că e invers.

-Ce vrei? întreabă baba, cu o voce stridentă, care mă zgârie pe creier.

-Aș dori să te sorcovesc, mamaie! Tradiția spune că e bine ca un bărbat să-ți calce primul în curte de Sfântul Vasile.

Baba mă ia la măsurat și deodată se sparge:

-Nu ți-e rușine, măgarule!? Crezi că mă păcălești ca să îți deschid poarta și tu să mă violezi? Sau, poate, mai rău: să mă furi de bani. Pleacă de-aici, nesimțitule! Nici măcar sorcovă nu ai!

-Ba am, mamaie, cum să nu!? Uite!

Scot sorcova din sacoșă și i-o arăt.

-Păi, și de ce o ții în sacoșă, maică precistă?

-De frică să nu mi-o fure copiii. Nu vezi ce frumoasă este? Eeee? Ce spui? Pot să te sorcovesc?

-Nu poți! Hai, întinde-o, până nu te sorcovesc eu cu toporu ăsta!

Cu o grimasă de decepție pe față, mă îndepărtez de poarta hârcii și-i doresc, în gând, să nu taie lemnul ăla nici până mâine. Na!

Din nou o casă fără om în curte, dar la următoarea radiez. Un tip între două vârste, slab ca și țigara pe care o fuma cu atâta plăcere, dădea de lucru unui dulău nepermis de mare, aruncându-i un băț pe care câinele îl recupera, îl amețea bine și îl returna.

-Bună ziua și la mulți ani!

Omul pune frână unei noi aruncări, făcându-l pe dulău să se uite dezorientat în toate direcțiile, căutând bățul.

-Ce dorești?

Vocea lui gâjâită, purta amprenta unui număr astronomic de țigări fumate.

-Aș vrea să-mi permiteți să vă sorcovesc, domnule, zic eu, cu zâmbetul pe buze. Ia uitați, ce sorcovă frumoasă am.

-Da, domne, chiar așa este. E foarte reușită. Dați-mi-o puțin.

I-o dau prin gard, cu bucurie maximă. În sfârșit, o să fac și eu un ban. Dar, în clipa următoare, trec de la extaz la o agonie cruntă. Gâjâitul se întoarce către dulău și strigă:

-Pufi, ia la tata!

Azvârle sorcova spre animalul care poartă un nume indecent pentru gabaritul lui, iar acesta, cu ochii strălucind de poftă și îmbătat de culorile vii, face un salt și o prinde, apoi purcede la sorcovit toată curtea. Sub privirile mele neputincioase, trece sorcova printr-o serie de traumatisme fără seamăn. În câteva minute, curtea se umple de fâșii colorate, asta în timp ce slăbănogul nu se poate stăpâni de râs. Îl blestem, iar în clipa următoare se îneacă de râs și trece la un proces puternic de tuse productivă. Atât de productivă, încât, în încheiere, eliberează cu presiune o bilă albă de dimensiunea unei mingi de pimpong, care ajunge, din inerție, direct pe nasul dulăului, apărut inopinat, apoi se scurge pe ciment și se oprește cu un pleoșc de răsunet. Câinele lasă bățul chel al sorcovei din gură, scoate limba ca un vătrai, o adună și… hap cu ea pe gât, după care se linge satisfăcut, spre disperarea stăpânului.

Gâjâitul, înfuriat, se întoarce către mine și mă ia la rost:

-Numai din cauza ta, bă! Tu, cu sorcova ta! Uite cum mi s-a umplut curtea cu căcaturi de-alea de sorcovă! Fir-ai-al dracului de putoare, du-te la muncă, nu la sorcovit! Stai, că deschid eu poarta și-l pun pe Pufi pe tine, imediat!

Văzând eu că gâjâitul vrea să-și ducă amenințarea la îndeplinire, am renunțat pe loc la replică și am ales să o-ntind înapoi, în josul străzii.

După câteva minute, eram în casă, la adăpost de colții dulăului. Obosit și înciudat, dau să mă bag în pat. Vreau să dorm și să uit de coșmarul cu sorcova. N-apuc să pun pătura pe mine, că aud bătăi în ușă. Speriat, mă gândesc că slăbănogul m-a ajuns din urmă. Mă uit încet pe vizor și inima mi se-ntoarce în piept. Sunt doar colindători. Un grup de patru băieți.

-Primiți cu sorcova? întreabă ei, surâzând, dup ce le-am deschis.

Îi primesc, desigur, eu nu sunt ca baba și gâjâitul și precum mulți alții ca ei.