Fabula omida și fluturele
Asculta stirea
Târându-și, o omidă, prelungu-i trup cu păr
Pe craca fără frunze a unui jalnic măr,
Se pomeni oprită de-un fluture nervos:
- Să nu-ndrăznești, urâto, să-ți duci trupul bălos
Până aici la mine, căci o vei încurca!
Mă mir și-acum că Cerul, în dreptatea Sa,
Vă lasă încă-n viață tot neamul hăbăuc!
Coboară, deci, de nu vrei în pumni să te apuc!
După o săptămână, omida deveni
Un fluture femelă cum rar mai poți găsi.
Zburând din floare-n floare, se întâlni deodat’
Cu cel ce o jignise (acum, mai grizonat).
- Frumoasa mea, hai spune-mi, te-am cunoscut cumva?
Căci ochii-ți, doi luceferi, parcă îmi spun ceva...
Oh!... Simt față de tine un dor de ne-nțeles
Și-aș vrea, de-ți face cinste, să fiu al tău ales!
Îți jur că-ți va fi bine, căci eu sunt bun, cinstit
Și permanent în viață iubirii i-am slujit!...
- Destul!... spuse femela, fiindcă te știu demult
Și vocea-ți prefăcută nu vreau s-o mai ascult.
Deși spui că o viață iubirii i-ai slujit,
Eu m-am convins că nu ești decât un ipocrit!
Morala:
De nu vrei ca în viață să-ți fie rău, ci bine,
Nu-ți arunca disprețul pe cel ce nu-i ca tine!
Chiar dacă el îți pare cam prost, urât, mișel,
Să nu uiți că odată ai fost și tu ca el!
(preluat din textehaioase.ro)
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
