Foileton. Republica Fascinația Mării

Sunt un prosper dezvoltator imobiliar. Succesul îl datorez spiritului meu de conquistador. M-am avântat în afaceri cu pasiunea cuceritorului. Am impus civilizația excavatoarelor, buldozerelor, a șantierelor de construcții pe creste de munte și în deșert, în păduri, parcuri și rezervații naturale, în albiile fluviilor și pe plaja mării. 

Obișnuiam să le declar reporterilor:

- Eu sunt precum marea care luptă cu uscatul și îl învinge, înghițind plaja și prăbușind malurile. Construcțiile mele sunt valurile unui ocean imobiliar.

Marea a fost cea care a pus stavilă buldozerelor mele. A trebuit să mă declar învins. Afacerile imobiliare nu puteau trece de linia țărmului. Priveam fascinat întinderea albastră și visam că palatele construite de mine se înalță din spuma valurilor, ca Afrrodita. Îmi imaginam delfinii zburdând pe sub balcoane și albatroșii odihnindu-se pe turnuri. Privind dunga orizontului, de care soarele se sprijinea în zori, să nu cadă în adâncuri, mă întrebam: "O fi suficient de trainică să țină și un bloc cu câteva etaje?" 

Din această reverie s-a născut "Fascinația Mării". Este cetatea pe care am construit-o pe un dig de larg, la cincisprezece kilometri de țărm. Aparent, am înălțat-o pentru vacanțele familiei mele. În realitate, este un monument închinat mării - adversarul care pusese capăt cuceririlor mele -, dar și speranței că va sosi o zi în care îl voi învinge. 

La petrecerea de casă nouă, au venit prietenii, rudele, partenerii de afaceri. Nu conteneau să-și exprime admirația. La plecare, unul dintre musafiri a avut neobrăzarea să întrebe:

- Crezi că va rezista la o furtună de forța nouă sau zece?

N-a fost nevoie să-i dau eu răspunsul. La scurt timp, un taifun s-a abătut din senin asupra mării. Construcția mea s-a dovedit a fi trainică, dar digul a cedat. Capătul pe care se sprijinea cetatea a alunecat pe platoul submarin, ca pe șine și s-a oprit la vreo treizeci de mile în larg.

Când s-a limpezit cerul, m-am trezit sub balcon cu o navă a Gărzii de Coastă, care mi-a solicitat permisiunea să acosteze. Abia atunci, am înțeles grozăvia: eram înconjurat de ape.

Comandantul și-a exprimat uimirea că minuscula insulă nu e consemnată pe harta maritimă și m-a întrebat cum se numește. În acea clipă, am avut o revelație. I-am răspuns, arătându-i inscripția de pe poarta cetății:

- Insula Fascinația Mării! Eu sunt guvernatorul ei. Suntem o republică tânără, independentă, un stat liber de taxe și impozite.

Vestea s-a răspândit cu viteza lumini și, la scurt timp, ambarcațiunile și elicopterele televiziunilor din întreaga lume au pornit în marș, spre insulă. Republica Fascinația Mării era în centrul atenției mondiale, dar mai ales a oamenilor de afaceri. Toți vroiau să-și deschidă măcar o firmă în noul paradis fiscal.

Au început să curgă fluvii de bani, pe care i-am investit în recuperarea teritoriilor din mare. Flotele lumii descărcau, zi și noapte, pământ și piatră. Suprafața insulei creștea văzând cu ochii. Terenurile virgine atrăgeau afaceri imobiliare și industrii, care aduceau și mai mulți bani pentru investiții. Îi declarasem război total mării și nu m-am lăsat până nu i-am venit de hac. Insula mea a devenit un continent. Înghițise jumătate din finanțele lumii, iar din mare nu mai rămăsese nimic.

Într-una din zile, un nepot m-a întrebat:

- Ce e marea?

Eram într-o teribilă încurcătură. Cum să-i vorbesc despre ceva ce nu mai există. Dispăruseră de pe fața planetei întinderea de necuprins a apelor, zbuciumul valurilor, răsăritul soarelui din adâncurile albastre, jocul delfinilor și zborul în picaj al pescărușilor, dispăruseră pentru totdeauna navele și corăbiile. Atunci, i-am arătat poarta cetății, de unde pornisem războiul împotriva dușmanului meu de odinioară, și i-am spus:

- Marea a fost doar o afacere imobiliară, băiete, o fascinantă afacere imobiliară!