HOROSCOP

361
Berbec: Este posibil să aveți un conflict cu o persoană mai în vârstă din familie. Tensiunile se pot aplana foarte ușor, cu o vorbă bună. Fiți mai atent la ce spuneți, mai ales că astăzi sunteți mai vorbareț ca de obicei! După-amiază s-ar putea să primiți o veste bună, legată de o afacere.
Taur: Relațiile sentimentale pot avea de suferit dacă refuzați să mergeți într-o vizită la rude. Partenerul de viață nu este de acord ca un eșec în afaceri poate fi un motiv pentru a rămâne acasă. Încercați să vă limitați la activități de rutină!
Gemeni: Dimineață s-ar putea să vă pierdeți răbdarea și să vă certați cu cineva din familie, din cauza banilor. Mai mult calm! N-ar strica să vă odihniți mai mult. Oricum, este recomandabil să evitați activitățile care necesită eforturi deosebite.
Rac: În prima parte a zilei, aveți dificultăți de concentrare, ceea ce vă scoate din sărite. Vă recomandăm să amânați deciziile importante. Acordați mai mult timp odihnei! Vă așteaptă o săptămână grea, cu multe probleme de rezolvat. Spre seară, vă face plăcere să întâlniți o persoană cu care nu v-ați văzut de mult.
Leu: S-ar putea fiți apatic și, din cauza aceasta, să aveți probleme sentimentale. Aveți chef să fiți lăsat în pace și să nu faceți nimic. Oricât de indispus ați fi, acordați mai multă atenție persoanei iubite! După-amiază, un prieten vă oferă sugestii prețioase pentru o afacere. Vă sfătuim să nu acționați în pripă.
Fecioară: Aveți tendința de a fi impulsiv. Vă sfătuim să vă calculați bine fiecare pas, în special în afaceri și pe plan sentimental. Ar fi bine să nu faceți astăzi investiții și să evitați călătoriile în interes personal. Nu exagerați cu munca, pentru că puteți avea probleme cu sănătatea!
Balanță: Au loc schimbări benefice în viața dumneavoastră, atât pe plan profesional, cât și social. Metodele pe care le aplicați, deși nu sunt pe placul tuturor, vă ajută să vă îndepliniți obiectivele. Petreceți după-amiaza împreună cu prietenii. Vă sfătuim să nu neglijați familia.
Scorpion: Aflați că trebuie să plecați de urgență într-o delegație, spre nemulțumirea partenerului de viață. Vă recomandăm să vă păstrați calmul, indiferent de situație. Nu faceți investiții astăzi, pentru că nu este un moment favorabil!
Săgetător: Dimineață, lipsa banilor vă determină să amânați o călătorie în interes personal, ceea ce vă afectează relațiile cu partenerul de viață. Vă îngrijorează starea de sănătate a unui membru mai tânăr al familiei - un copil sau un frate mai mic. Vă sfătuim să dați dovadă de mult calm.
Capricorn: Starea de melancolie vă poate afecta relațiile sentimentale. Aveți mari șanse de reușită în activități casnice: curățenie, reparații, mutat mobila etc. Vă recomandăm să acordați mai multă atenție persoanelor vârstnice din familie.
Vărsător: În prima parte a zilei vă ocupați de rezolvarea unei probleme financiare de care depinde reușita unei afaceri. Pentru aceasta, sunteți nevoit să plecați într-o scurtă călătorie în afara localității. Eforturile vă vor fi răsplătite din plin și vă veți recupera cheltuielile în scurt timp. Acordați mai multă atenție familiei!
Pești: Discuțiile cu persoana iubită vă irită, iar starea de nervozitate vă poate afecta relațiile sociale. Vă recomandăm să vă exprimați clar și să nu evitați comunicarea. Ar fi bine să vă mai temperați orgoliul. Sfaturile unei rude mai în vârstă se pot dovedi foarte folositoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 27 Aprilie 2011
Stire din Fun : Mărci auto celebre care au dispărut
Miercuri, 27 Aprilie 2011
Stire din Fun : Shopping-ul prelungește viața
Pagina a fost generata in 1.4847 secunde