HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele pentru LUNI

128
2 min citire
HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele pentru LUNI - logohoroscop-1763914349.jpg
Berbec: Ai în față o zi care te invită la curaj și modestie, în același timp, curajul de a recunoaște față de tine unde ai greșit și modestia necesară pentru a repara ce ai stricat într-un moment de neatenție.
Taur: Ești invitat să te ocupi de problemele pe care le ai de rezolvat, dar cu mai multă responsabilitate față de cei din jur și chiar față de tine. La finalul zilei va conta mai puțin ceea ce poți bifa pe lista obiectivelor tale și mai mult ceea ce ai trăit frumos.
Gemeni: Este un moment foarte bun pentru a revizui anumite planuri, pentru a reevalua strategii și a privi de la o oarecare distanță ceea ce ai reușit să rezolvi în ultimele zile.
Rac: Ai ocazia să faci diferența între ceea ce crezi că ai rezolvat și ceea ce cred cei din jur că mai e de făcut. S-ar putea să apară diferențe destul de mari, dar din acest dialog se pot contura idei și soluții noi.
Leu: Ai șansa de a observa cu mai multă atenție anumite situații și de a regândi anumite concluzii la care ai ajuns în ultima perioadă. Ești mai optimist și se vede, în special în felul în care privești problemele care apar.
Fecioară: Ai acces la abordări diferite de cele care te-au condus către concluziile pesimiste din zilele anterioare. Acum poți judeca totul altfel, mai clar și mai corect, bineînțeles cu condiția să fii sincer cu tine.
Balanță: Ești mai înțelept astăzi și de aceea este o zi potrivită pentru a discuta problemele delicate cu cei din familie sau cu alți apropiați. Ai mai multă răbdare și vei reuși să asculți ce au de spus ceilalți.
Scorpion: Șansa acestei zile poate veni din faptul că nu mai ai chef de vorbă, în schimb devii mai atent la ceea ce spun ceilalți. 
Poate ieși ceva bun și din asta, cu condiția să le acorzi respectul cuvenit.
Săgetător: Este o zi care te ajută să limpezești lucrurile, inclusiv pe cele care erau supărătoare. Liniștea pe care o încurajează 
ziua de astăzi te poate ajuta să accesezi resurse interioare mai profunde, care te vor ajuta să înțelegi mai multe.
Capricorn: Ești în elementul tău, ceea ce va însemna în primul rând că vei reuși să-ți ascunzi sentimentele sub masca omului care controlează totul. Știi și tu că e doar o mască și mai știi și cât de bine te simți fără ea.
Vărsător: În ciuda atmosferei plăcute a acestei zile, nu vei putea alunga unele neliniști, mai ales cele legate de resursele financiare. Oricât de multe griji îți vei face, știi și tu că nu asta este calea către rezolvarea problemelor.
Pești: Ai vrea să fii mai optimist, ca să poți aduce o rază de lumină în existența proprie. Ai putea încerca să încurajezi pe unul dintre apropiați și vei descoperi că ești nu doar optimist ci și pozitiv.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0403 secunde