Inflația anuală a urcat de la 8,34% în aprilie la 8,41% în mai, după ce rata lunară s-a situat la 0,21%, în principal ca urmare a scumpirii fructelor proaspete, cartofilor, mierii de albine zahărului și serviciilor de apă, canal, salubritate, reiese din datele INS.
Datele privind inflația s-au situat sub media așteptărilor analiștilor economici. Analiștii se așteptau în medie la o creștere a prețurilor de 0,3% în luna mai și la o rată anuală de 8,5%. Estimările analiștilor s-au situat între 0,3% și 0,5% pentru inflația lunară și între 8,3% și 8,6% pentru rata anuală.
În mai 2011 față de luna anterioară, prețurile mărfurilor alimentare și nealimentare au crescut cu 0,2%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%.
Prețurile fructelor proaspete au înregistrat și în mai cel mai mare avans lunar, de 6,71%, devenind astfel cu 29,38% mai scumpe comparativ cu finele anului trecut.
Și cartofii au continuat să se scumpească în mai, cu 3,59%. În același timp, prețurile la miere de albine și zahăr au crescut cu 1,41% și respectiv cu 1,24%.