Prorectorul care a reinventat administrația. „Nu mai comentați, donați!”

În fața Universității „Ovidius” din Constanța, două spații verzi spun povești complet diferite. Pe de o parte, un parc modern, îngrijit, plin de familii și copii. La doar câțiva pași distanță, însă, un teren lăsat în paragină, care arată mai degrabă ca o junglă decât ca un loc de relaxare. Contrastul este izbitor.

Dar stați liniștiți, nu e o problemă! E, de fapt, o oportunitate. Pentru că, acolo unde administrația lipsește, apare prorectorul. Da, acel prorector vizionar urban de weekend, care a reușit să comprime toate teoriile de guvernanță într-un slogan de două secunde: „Nu mai comentați și donați!”. Atât. Atât de simplu. Harvardul ar trebui să ia notițe.

Ai trecut din parc în junglă? Nu te întreba cine răspunde de acel teren, nu te gândi la bugete, instituții sau responsabilități. Nu. Întinde mâna după card și rezolvă problema. Practic, dacă vezi bălării, nu e vina nimănui. Încă nu ai donat suficient. Dacă mai apare și un boschet rebel, probabil e pentru că n-ai bifat opțiunea „recurring donations”.

În această nouă filozofie urbană, cetățeanul nu mai e contribuabil. E sponsor, investitor în normalitate. Plătești taxe? Foarte bine. Dar nu e de ajuns. Vrei iarbă tunsă? Mai scoți niște bani. Vrei un parc civilizat? Donezi. Vrei să nu mai arate ca o junglă? Donezi mai mult. Vrei și umbră? Pachet premium.

Și, desigur, avem și exemplul suprem invocat cu entuziasm: „Vă place cum arată la Palatul Copiilor!”. Argumentul e beton. Dacă într-un loc s-a putut, concluzia logică e clară: donația colectivă rezolvă orice, inclusiv lipsa de responsabilitate. Nu contează că vorbim de spații care țin de universitate. Important e să avem inimă. Și, desigur, PIN-ul.

Ironia face ca, la câțiva pași de sălile unde se predau management, administrație și politici publice, realitatea să ofere un studiu de caz perfect, semnat chiar de un prorector. Cum să externalizezi responsabilitatea către cetățeni și să le spui că e voluntariat.

Instituțiile? Spectatori. Cetățeanul? Din contribuabil în „donator de serviciu public”. Discursul are și o notă motivațională subtilă: „suntem un mic grup de oameni inimoși”. 

Va să zică, în logica asta, dacă nu donezi, practic e vina ta că spațiul arată ca o junglă. Tu ești problema. Tu, cetățeanule, care ai avut tupeul să comentezi.

Iar dacă îndrăznești să întrebi „unde sunt cei responsabili?”, răspunsul vine prompt și academic „nu mai comenta”. Scoate cardul!