Scrisoarea unei mame blonde către fiu

Dragă fiule,

Îți scriu aceste rânduri ca să știi că îți scriu. Dacă primești această scrisoare înseamnă că a ajuns cu bine. Dacă nu o primești, atunci să mă anunți pentru a ți-o mai trimite o dată.

Îți scriu încet pentru că știu că tu nu citești prea repede.

Acum câteva zile tatăl tău a citit că marea majoritate a acciden-telor se petrec la o distanță de un kilometru de casă. De aceea ne-am hotărât să ne mutăm mai departe.

Noua casă este minunată; are și mașină de spălat, dar nu știu sigur dacă merge. Ieri, am băgat lenjeria în ea, am tras de manetă și de-atunci n-am mai văzut-o.

Vremea pe aici nu e foarte rea. Săptămâna trecută n-a plouat decât de două ori. Prima dată, ploaia a ținut 3 zile, a doua oara 4 zile.

A propos de vesta pe care o voiai, unchiul Petre mi-a spus că dacă o trimitem cu nasturi, cum sunt ei grei, o să coste mai mult; atunci am tăiat nasturii și i-am pus în buzunar.

Să-ți mai zic că alaltăieri, a explodat bucătăria și tatăl tău și cu mine am zburat din casă. Ce emoție! A fost pentru prima dată după mulți ani când tatăl tău și cu mine ieșim împreună undeva. Sora ta Julia, cea care s-a căsătorit cu soțul ei, a născut în sfârșit, da’ nu știm încă sexul copilului. N-aș putea încă să-ți spun dacă ești unchi sau mătușă. Cel mai rău e frate-tu ăla mic, Ionuț. A încuiat mașina și a lăsat cheile înăuntru. A trebuit să se ducă până acasă să aducă dublura ca să ne scoată pe toți de acolo.

Bine, fiule. Nu pot să-ti trec adresa pe plic pentru că n-o știu. De fapt, ultima familie care a locuit aici, a plecat cu numerele pentru a le pune la noua adresă.

Dacă o vezi pe Margareta, transmite-i salutările noastre. Dacă n-o vezi, nu-i spune nimic.

Mama ta care te adoră,

P. S. Aveam de gând să-ți pun și niște bani, dar deja am închis plicul.