IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „Oamenii și-au pierdut direcția normală a vieții“

3358
Zilele acestea, în Arhiepiscopia Tomisului este mare fierbere, tensiunea pregătirilor pentru sărbătoarea Bobotezei simțindu-se inclusiv pe culoarele instituției. Între două întâlniri, apeluri telefonice și alte obligații asumate, am stat de vorbă cu Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie despre evenimentele din 2021, despre pandemie, despre prezența, dar mai ales programul de Bobotează, despre proiecte 2022.

- Suntem în primele zile ale unui an nou, așa încât vă provoc să dăm puțin timpul înapoi să rememorați evenimentele din 2021.

- Am avut parte de sărbători frumoase, care au debutat cu slujba de la miezul nopții, la cumpăna dintre anii 2020-2021, în ciuda tuturor restricțiilor, pentru că slujba nu trebuie restricționată niciodată. Dumnezeu nu trebuie izolat de nimeni. Și nici oamenii depărtați de Dumnezeu. Pentru că iată-ne cu o boală cum n-a mai fost până acum, pe care o programează dinainte. Știu că vine în valuri. Este o enigmă pe care nu vreau s-o discut. Despre această boală se va discuta peste câțiva ani, pentru că întotdeauna adevărurile curate nu se cunosc atunci când se produc, ci după aceea.

Apoi am avut Sărbătoarea Bobotezei cu peste 10.000 de oameni și nu s-a infectat nimeni. Am avut, de asemenea, toate sărbătorile, și de Paști, și cele care țineau de Paști, oamenii și-au trăit viața religioasă în mod intens. Am avut și sărbătoarea Sfântului Andrei și a Sfântului Pantelimon, cu procesiune. A fost un an al normalității, aș spune. Sigur că din octombrie-noiembrie au început niște valuri de boală mai intensă și au fost mulți decedați, dar noi în biserică ne-am ținut slujbele în mod firesc. Evenimentele au fost mai restrânse din cauza acestei boli și în mod firesc că nu putem să mergem să ne infectăm voluntar. Nu comentăm originea bolii, comentăm efectele bolii, care sunt limpezi. Pentru că oamenii s-au infectat și păcat că nu au fost medicamente. Asta trebuie s-o spunem mereu. Dacă ar mai fi fost și o asistență medicală total responsabilă n-am fi avut așa dureri în anul care a trecut. Care, iată, s-a soldat și cu închiderea Spitalului de Boli Infecțioase. Un moment dureros. Sperăm că anul acesta, cât de curând, va fi remediată toată acea situație de incertitudine în care s-a produs incendiul. Oamenii au nevoie de spitale, de școli, de biserici.



- De spitale știm de ce avem nevoie, de școli la fel, dar de biserici…?

- De biserică avem nevoie cel mai mult, pentru că omul când pleacă, dacă nu pleacă prin biserică nu are nicio compensație a durerii. Biserica îi conduce către împărăția cerurilor. Și omul la durere vine în biserică, și la boală, și la deces, dar și la cununie, la botez.

Sunt bucuros că, prin dialogul pe care l-am avut în fiecare săptămână, mulți oameni stau în legătură cu biserica și vor să se conformeze regulilor bisericii. Pentru mulți a venit deznădejdea, pentru că restricțiile gestionate necorespunzător, nu de medici, ci de politicieni și de oamenii din administrație, au indus frica, încât au fost multe sinucideri în rândul tinerilor. Mulți oameni nu mai voiau să iasă din case. Pentru că a induce o frică exagerată este o mare pagubă și un păcat pentru cei ce fac aceasta. Fiecare om la locul său trebuie să-și facă datoria. Mai nou, discuțiile despre certificatul verde care nu-i verde, pentru că vaccinul nu absolvă de infectare. Ascult medici responsabili, cum este doamna Monica Pop, pe care o admir pentru curaj și seriozitate și foarte mare precizie. Iată, cei vaccinați, infectându-se, chiar și în țările vaccinate intens, propagă mai mult boala decât cei nevaccinați, care se păzesc. Este o anomalie, iar anul care a trecut a avut multe anomalii.

Ca păstor am datoria să le vorbesc păstoriților mei să aibă discernământ și să nu caute adevărul într-o singură sursă. Noi prețuim știința adevărată, nu știința ipotetică și știința pusă în slujba unor interese. Pentru că, iată, atâtea interese s-au produs în țara noastră încât au dispărut banii, nu mai au la buget, dar nu se știe unde sunt. Sigur, până la urmă, pe mine nu mă interesează asta, ci faptul că oamenii suferă.

Am mai ascultat și aseară un cuvânt înțelept al celui mai mare specialist în energie – Iulian Iancu, care ne-a lămurit cât de absurde măsuri s-au luat cu raționalizarea curentului. Trebuie să-ți propui cât curent vrei să produci, dar nu ai cum să-ți propui acest lucru. Deci este o întoarcere a comunismului cu altă față. Și-atunci era raționalizat, aveam televizor de la 8 la 10 ca să nu consumăm curent, să ne culcăm devreme, să nu vedem nu știu ce emisiuni nepotrivite. Iată, trăim niște perioade retro, datorită faptului că nu suntem atenți, nu ne punem rațiunea înainte și primim niște ordine care nu au logică. Și ne călăuzim după niște ordine contradictorii și de multe ori care orbesc, nu luminează calea omului.



- Credeți că vom reuși anul acesta să ieșim la liman?

- Trebuie să ieșim din această minciună și să punem adevărul la loc de cinste. Nu niște ordine oarbe, care, iată, au produs atâtea neajunsuri în economie, în societate mai ales, pentru că oamenii și-au pierdut direcția normală a vieții. S-au sinucis tineri de 17 ani, unul în Cernavodă, altul în Mangalia, din cauza acestor restricții oarbe, lipsite de logică și care nu au adus sănătate, ci boală și psihoză care i-a marcat pe unii oameni pentru totdeauna. Frica exagerată este începutul bolii. Frica de Dumnezeu este altceva, este o condescendență. Știi că Dumnezeu e mare, puternic, dar și bun, te vede ce faci și te păzește să nu faci răul. Vreau să lămurim adevărul… nu cel dumnezeiesc, care a fost lămurit de Dumnezeu. Dar adevărul despre modul cum trebuie să ne ducem viața.

Cei mai lucizi oameni în perioada aceasta au fost judecătorii, care nu s-au luat după ordine, nu s-au temut nici de forța politică și de aceea au ajuns la judecăți drepte. Îi felicit, mă rog pentru ei, îi port în suflet, că iată Dumnezeu a avut grijă să păstreze niște oameni lucizi, care nu pot să se mintă pe ei și nu pot să ne mintă nici pe noi pentru niște avantaje. Noi nădăjduim și de aceea le cer oamenilor să fie mai rugători, mai credincioși prin credință, prin rugăciune și prin dragoste unii față de alții ne vom găsi adevăratul discernământ prin care să distingem minciuna de adevăr.

- În anul 2022 v-ați propus ceva cu adevărat memorabil pentru Constanța și Dobrogea?

- Sigur! Ne-am propus să facem cât mai cunoscute documentele care arată că Mitropolia Tomisului a avut un tezaur foarte bogat, și recuperăm tezaurul. Și punem în valoare istoria acestui ținut, care pune în valoare istoria bisericii noastre ortodoxe române și a țării noastre. Iată, 1000 de ani de istorie este pusă în valoare prin documentele recuperate de domnul Constantin Barbu, academician la mai multe academii din afară, mai puțin la noi, dar care a adus o zestre inestimabilă în Arhiepiscopia Tomisului. Și vom pune în evidență toate aceste documente și sperăm ca Mitropolia Tomisului să fie nu numai o amintire, ci și o realitate.

- Participarea la procesiunea de Bobotează de anul acesta se anunță mai numeroasă datorită condițiilor meteo favorabile?

- Așa a vrut Dumnezeu, să-i bucure pe oameni. Sper să vină vreo 20.000 de credincioși. Miercuri, 5 ianuarie, la ora 5,15, avem sfânta liturghie, continuată cu sfințirea apei în pridvor și în toate vasele care vor fi pregătite – circa 130.000 litri, ca să putem îmbutelia cele 150.000 de sticle și pentru cei care mai vin să umple din vase sticlele lor. După aceea voi fi la Hârșova la ora 12,30, la Dunăre, iar după aceea voi merge la spitalul din Hârșova, invitat chiar de direcțiunea spitalului să sfințesc spitalul și să las aghiazmă și acolo. Apoi, după-amiază, vom avea slujbele la Catedrală. La ora 18.00, voi avea dialogul cu ascultătorii la Radio Dobrogea.



Joi, 6 ianuarie, la ora 8.15, vom începe slujba la biserică, pentru ca la ora 11.25 să pornim în procesiune spre Portul Tomis, unde vom face sfințirea apei cu care cu boi și cu măgari. Apoi carele vor merge prin oraș pentru a împărți apă, se va sfinți orașul, pentru că vor stropi preoții cu apă peste tot pe unde vor merge. La ora 15.00 voi fi la lacul Ovidiu, voi face sfințirea apei. La ora 17.00 voi fi la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Constanța, iar joi seara, la ora 21,40, voi oficia acatistul Botezului Domnului și moliftele Sfântului Vasile, iar vineri, 7 ianuarie, voi ajunge la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Techirghiol, unde voi săvârși sfânta liturghie cu moliftele și ne vom continua activitatea în mod normal în celelalte zile.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.1486 secunde