Povestea Georgetei Oprea, șoferiță de autobuz. Se trezește la 3:30 și conduce sute de oameni zilnic

În interviul acordat ziarului „Cuget Liber“, Georgeta Oprea ne împărtășește drumul său spre această meserie, provocările cu care se confruntă, dar și satisfacțiile pe care le trăiește la volan.

- Am schimbat meseria destul de târziu, la 52 de ani. Înainte, am lucrat 35 de ani în vopsitorie auto, un domeniu mai mult pentru bărbați. Încă din copilărie am avut o pasiune pentru mașini, iar locul meu preferat în mașină era întotdeauna locul din față, pe care îl preferam ca pasager. De atunci, am continuat să fiu fascinată de mașini, iar acum, în locul acela din față, mă regăsesc eu, la volanul autobuzului.

- Totul a început pe Facebook, unde am văzut niște camioane foarte frumoase. Apoi am început să interacționez cu șoferițe din alte țări și am realizat că și femeile pot face acest lucru. De asemenea, am văzut în atelierul în care lucram că și alte femei au trecut de la meserii precum mecanic sau lucrător pe tramvai la șoferie, și m-am întrebat: „De ce nu aș putea și eu?“. Am obținut permisul de categoria B în 1995 și, mai târziu, am trecut și la categoria C și E, iar acum sunt șofer profesionist.

- Locuiesc în Techirghiol. Mă trezesc la 3:30 dimineața, pentru că plec din garaj (n.r. - capăt de linie CT BUS) la 4:55. Lucrez până la 12:00-13:00, în funcție de programul stabilit. După aceea, ajung acasă și mă ocup de treburile gospodărești, pentru că stau la casă și sunt multe lucruri de făcut. În fiecare seară, mă culc devreme, la 20:00-21:00, pentru că a doua zi o iau de la capăt, cu aceeași energie și dedicare. Meseria aceasta cere multă concentrare și calm, mai ales având în vedere traficul din Constanța.

- Traficul este tot mai greu, dar cu răbdare și multă atenție, reușim să facem față. Benzile de autobuz ajută, dar există și mulți șoferi care parchează pe ele, ceea ce face totul mai dificil. În schimbul 2, de exemplu, ajung acasă pe la 01:00 noaptea, pentru că lucrăm mult și trebuie să gestionăm totul cu calm.

- Este greu, dar îmi fac timp pentru mine. Îmi petrec timpul liber cu nepoțeii și îmi place să mă plimb cu mașina. Sunt pasionată de mașinile retro, în special de Dacia, care îmi amintesc de perioada când lucram în vopsitoria auto. De asemenea, particip la expoziții și întâlniri cu prieteni pasionați de mașini. Deci nu mă uit după mașini noi de ultimă generație, mă uit după cele retro, după cele autohtone ale noastre.

- Da. Pot să spun că s-a mai întâmplat în intersecții să se blocheze mașini din anumite motive. Și, practic, am văzut că nu se descurcă, am coborât de la volan și am dirijat circulația. Toată lumea stătea în mașină, toți claxonau, dar nu se dădea niciunul jos ca să redirijeze situația din intersecție.

- Mai sunt persoane care urcă și se iau de pasageri. Încep și țipă, urlă în autobuz, sperie copiii. Am avut probleme cu o persoană care m-a urmărit până la cap de linie. S-a ținut după mine spre casă. În ce autobuz mă urcam, se urca și el după mine. Am fugit în alt autobuz, a fugit și el după. Și am reușit să scap printre uși. Știind mecanismul și timpii de închidere a ușilor, am sărit și am reușit să scap de el. Apoi, din nou, la Consulatul Turc, s-a ascuns după un copac și a început să-mi arate semne obscene, dar a fost prins.

- Nu pot să-mi închipui o zi fără volan și fără autobuz. Eu când sunt în concediu, sunt bolnavă, practic. Abia aștept să ajung înapoi la autobuz.

 

Nu plec de acasă pentru mine, plec pentru pasagerii mei. Deci nu plec pentru mine să mă plimb eu sau pentru partea financiară. Cât lucrez, atât îmi revine dreptul salarial, dar de acasă plec pentru pasageri.

Pescuitul era un hobby al meu, dar din păcate nu mai am timp pentru așa ceva. Însă îmi place să călătoresc la mare sau la munte și particip la festivaluri de camioane.

- Aș spune că este important să ai pasiune pentru ceea ce faci. Dacă nu ești pasionat, nu vei reuși să faci față provocărilor zilnice. De asemenea, trebuie să ai răbdare și să fii calm, pentru că în trafic, mai ales în orașele mari, nu este ușor.

- Peste câțiva ani, mă văd tot la volan, dacă sănătatea îmi va permite. Nu îmi pot imagina o zi fără volan. Cât voi putea, voi lucra, nu mă gândesc la pensie. Dacă aș lipsi de la volan, cred că m-aș îmbolnăvi.

Le mulțumesc celor care m-au sprijinit și m-au încurajat. Fără ajutorul lor, nu aș fi reușit să fac această schimbare. De asemenea, le mulțumesc colegilor care m-au învățat și m-au susținut pe parcursul acestei cariere. Viața mea nu ar fi fost la fel fără acest sprijin.