Al Pacino și Robert de Niro sunt vedetele filmului "Righteous Kill", care urmează să aibă lansarea oficială pe 12 septembrie în Statele Unite ale Americii și care este prima producție în care cele două nume mari ale Hollywood-ului se întâlnesc față în față pe platourile de filmare, informează IMDb.
Filmul "Righteous Kill" este regizat de Jon Avnet, cel care a lansat marea provocare celor două vedete de la Hollywood. Dacă în filmul "Heat" (1995), de Niro interpreta rolul negativ, iar Pacino rolul pozitiv, în "Righteous Kill", ambii joacă roluri pozitive. Turk (de Niro) și Rooster (Al Pacino) sunt doi polițiști cu state vechi în criminalistică. Înainte de predarea insignelor și pensionare cei doi vor să rezolve un ultim caz. Detectivii vor fi pe urmele unui asasin în serie a cărui semnătură sunt catrene prin care își justifică faptele.
Experiența acumulată de-a lungul întregii cariere i-a determinat pe cei doi actori americani să lase orgoliile deoparte și să intre în pielea personajelor așa cum numai ei știu.
În 1974 ambii actori au fost selectați pentru continuarea succesului de casă "The Godfather" ("Nașul"), în regia lui Francis Ford Coppola. Paradoxal, cei doi nu s-au întâlnit atunci pe platou filmând, în schimb, scenele producției în locații diferite, Robert de Niro era în America, iar Al Pacino în Sicilia.
În 1995, Robert de Niro s-a întâlnit pentru a doua oară în decursul carierei cu Al Pacino pentru producția "Heat", în regia lui Michael Mann. Intriga polițistă a scenariului cât și tensiunile dintre cei doi actori l-au determinat pe regizor să îi filmeze separat, iar apoi să lege la montaj secvențele.
Orgoliile celor doi artiști au continuat conflictul și după încheierea filmărilor la producția "Heat", afișul filmului devenind o problemă greu de negociat și speculată îndelung de revistele de la Hollywood. Astfel, până la producția "Righteous Kill", de Niro și Al Pacino s-au întâlnit pe ecran, dar nu și pe platourile de filmare.
În filmul "The Godfather: Part II" (1974), Al Pacino și Robert de Niro și-au făcut recunos-cute abilitățile artistice atât publicului larg cât și criticii de specialitate.
Imediat după "The Godfather: Part II" (1974), de Niro a început fructuoasa colaborare cu regizorul Martin Scorsese pentru filmele "Taxi Driver" (1976), "New York, New York" (1977), "Raging Bull" (1980), "The King of Comedy" (1982), "Goodfellas" (1990) și "Casino" (1995).
În schimb, Al Pacino s-a axat pe roluri de compoziție jucând caractere opuse celora interpretate de Robert de Niro. Apariția numelui său în distribuția filmelor "Dog Day Afternoon" (1975), "Cruising" (1980), "Scarface" (1980), "Scent of a woman" (1992) denotă o pasiune nebănuită pentru personaje pline de inteligență și umor negru.
În 2009 va apărea și un joc video după filmul "Heat". Atât Robert de Niro cât și Al Pacino realizează vocile pentru el. De data aceasta nu se vor întâlni la filmări, dar se vor urmări virtual pe consolele de joc.