Alex Velea vorbește despre relația cu Antonia

397
Alex Velea vorbește despre relația cu Antonia - alexvelea-1365083743.jpg
De când s-a despărțit de soț, Antonia e înconjurată de bărbați celebri, frumoși și bogați. S-a speculat în presă că artista ar fi avut o aventură ba cu prințul Max Al Habtoor, din Dubai, ba cu un dansator din echipa ei și chiar cu Alex Velea. Care e însă adevărul?

"Am o relație de prietenie cu Antonia. Suntem prieteni foarte buni, colaborăm, am filmat un clip împreună. S-au tot insinuat lucruri. E foarte frumoasă, dar s-a insinuat despre ea și Smiley, despre ea și mine.... Au mai scris că am fost după ea la un concert la Arad, nu e așa. Am avut și eu concert acolo, am cântat la o petrecere privată, dar nu mai contează", a spus Alex Velea, în emisiunea Agentul VIP.

Nici celelalte presupuse aventuri pe care le-ar fi avut Antonia nu s-au confirmat. Antonia s-a despărțit de soțul ei, Vincenzo Castellano, în noiembrie anul trecut, după un an și jumătate de căsnicie. Cei doi au împreună o fetiță, Maya, în vârstă de doi ani și jumătate. De cealaltă parte, Alex Velea este căsătorit din 2010 cu Ana, femeia despre care a spus de nenumărate ori că este jumătatea lui, scrie libertatea.ro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.97 secunde