Andreea Marin neagă relația amoroasă cu doctorul Cristian Andrei

1522
Andreea Marin  neagă relația amoroasă  cu doctorul Cristian Andrei - andreeamarin-1365942847.jpg
După divorțul de Ștefan Bănică Jr., Andreea Marin a devenit o femeie pe care mulți bărbați și-o doresc. Cea mai nouă bârfă este că Zâna s-ar fi cuplat cu psihologul Cristian Andrei.

După ce a citit în presă acest lucru, Andreea Marin a ținut să aducă lămuriri și să comenteze în mod ironic informațiile apărute.

"Aflu din gura târgului că m-am cuplat din vremuri imemoriale cu respectabilul Dr. Cristian Andrei. Și eu cred tot, că doar scrie la gazetă:) așa cum cred că gâsca merge duminica gătită la biserică, iar gazeta cu pricina e altceva decât maculatură ieftină. Ei, hai să-l sun pe Cristian Andrei, e timpul să-l anunț că pretind veșnică fidelitate:)", a scris Andreea Marin pe Facebook.

Andreea Marin și Ștefan Bănică jr. și-au anunțat despărțirea la începutul acestui an. Cei doi au preferat să fie discreți și nu s-au lansat, asemeni multor alte vedete divorțate, în scandaluri. Ba chiar, de dragul fiicei lor, Violeta, Andreea și Ștefan au rămas în relații foarte bune. Atât de bune, încât Andreea folosește mașina fostului soț, scrie libertatea.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1818 secunde