Andreea Marin: "Seara sunt momente grele, când sunt doar eu, cu mine însămi"

436
1
2 min citire
Andreea Marin:
Andreea Marin, recent divorțată de Ștefan Bănică Junior, a făcut o recapitulare a momentelor prin care a trecut în ultima lună.
Vedeta a mărturisit faptul că vacanța în Dubai a fost un bun prilej de a evada din haosul mediatic declanșat ca urmare a anunțului lor, dar și de a spune fetiței ei, Violeta, despre hotărârea luată.
"La momentul în care am dat interviul legat de divorț, acum un an, nu știam că asta se va întâmpla. Nu sunt o femeie calculată. Pe plan personal sunt o romantică, și fac lucrurile din suflet. Hotărârea a fost luată pe baza unor argumente pe care le-am avut. Considerăm că este mai bine așa. Nu ne permiteam o decizie pripită. Nu te poți pripi, îți trebuie un timp de gândire, dar nu a fost atât de lung", a subliniat Andreea. De asemenea, Andreea a vorbit și despre modul în care au primit fetița ei și băiețelul lui Ștefan vestea divorțului.
"Nu a fost greu să-i spun Violetei. Copilul nostru a fost mai matur decât mi-am închipuit. E foarte important să faci în așa fel încât copilul tău să simtă că nu pierde relația cu părinții lui. Copilul trebuie să aibă libertatea de a-și vedea ambii părinți. Am citit, m-am documentat, am vrut să-i arăt copilului meu că nu se va schimba viața lor. Ștefănuț este un băiat mare, dar a existat un singur moment dificil, acea seară cu momentul din fața casei. Cel mare a luat-o în brațe și au plâns unul în brațele celuilalt. Atunci ne-am văzut neputincioși. M-a durut cumplit. Se poate face lucrul ăsta (divorța, n.r.) civilizat. Sunt mândră de modul cum l-am făcut, fiind uniți. De multe ori noi facem dramele din viața noastră. Nu este ușor. Să nu crezi că nu am semne de întrebare chiar și astăzi. Au fost momente frumoase. Există momente în care îmi este mai greu, dar și momente în care optimismul meu iese la suprafață. Veți avea multe surprize plăcute anul acesta. Seara sunt momente grele, când sunt doar eu, cu mine însămi. Cu ajutorul Violetei eu reușesc să-mi revin", a precizat Andreea Marin.

Comentează știrea

Allison Howarts
12 ianuarie 2018
Dragoste

Buna ziua, sunt aici pentru a raspândi aceasta veste buna întregii lumi cu privire la modul în care am primit so?ul meu înapoi. Eram nebun când so?ul meu mi-a lasat o alta femeie luna trecuta. Dar când ma întâlnesc cu un prieten care ma introduce în profetul Okona, un mare mesager la oracolul pe care îl sluje?te, mi-am povestit problema profetului Okona despre cum ma lasat so?ul meu. El mi-a spus doar ca am ajuns la locul potrivit ca voi fi dorin?a mea de inima fara nici un efect secundar. Mi-a spus ce trebuie sa fac, dupa ce a fost facut, în urmatoarele doua zile, so?ul meu a sunat ma la telefon ?i îmi pare rau ca m-ai trait înainte. Sunt atât de fericita ?i cople?ita ca trebuie sa le spun întregii lumi cum mi-a ajutat profetul Okona sa-mi dau dorin?a inimii. Daca ave?i nevoie de orice fel de ajutor, contacta?i Profetul Okona la urmatoarea adresa de e-mail: [email protected] De asemenea, a distribuit atâtea vraji ca, (1) Daca dori?i ex-spate. (2) nu ai nevoie de un divor? în casnicia ta. (3) Vrei sa fii promovat în biroul tau. (4) Vrei sa vindeci bolile mortale (5) Daca vre?i un copil. (6) Vrei sa fii bogat. (7) Vrei sa î?i ceri so?ul ?i so?ia sa fie a ta pentru totdeauna. (8) Daca ave?i nevoie de asisten?a financiara. (9) vrei o so?ie / so? [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.054 secunde