Carla Bruni va juca în următorul film al lui Woody Allen

329
1 min citire
Carla Bruni va juca în următorul film al lui Woody Allen - e69c6f677c3dfa8d5f6c40b27fe2d4a5.jpg
Prima doamnă a Franței, cântăreața și fostul fotomodel Carla Bruni-Sarkozy, a confirmat că a acceptat oferta cineastului american Woody Allen de a lucra la următoarea peliculă a acestuia, informează presa internațională.
"Mi-a propus să filmez pentru următorul său film și i-am spus da", mărturisește soția președintelui francez Nicolas Sarkozy.
Deși nu se știe încă ce rol va juca sau dacă va fi potrivită pentru marele ecran, Carla Bruni a declarat că știe cu siguranță că nu poate refuza o asemenea oportunitate. "Nu pot să pierd o ocazie ca asta. Când voi fi bunică îmi va plăcea să știu că am făcut o peliculă cu Woody Allen", adaugă aceasta.
Carla Bruni consideră oferta de a juca într-un film o oportunitate artistică, o nouă fațetă pe care o poate adăuga carierei sale.
Filmările vor începe în vara lui 2010 la Paris, conform unor surse ale companiei de producție Mediapro. Woody Allen a vizitat Palatul Elysee în luna iunie, când s-a aflat la Paris pentru a-și promova pelicula "Whatever Works", prezentată în premieră la Festivalul de Film de la San Sebastián.
Carla Bruni nu a dat probe pentru rol, regizorul american cunoscându-i deja talentele de cântăreață, dar și de actriță, după jocul din pelicula "Prêt-a-Porter",
o satiră despre modă, regizată de Robert Altman în 1994.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0755 secunde