Babel amenință că pleacă de la Liverpool
Atacantul olandez al lui Liverpool, Ryan Babel, a amenințat că va pleca de la echipă din luna ianuarie în cazul în care nu va fi titular mai des în formația condusă de Rafael Benitez.
Jucătorul în vârstă de 22 de ani a fost titular în doar cinci meciuri în acest sezon și va lipsi în partida cu Debrecen din cauza unei accidentări la gleznă suferită în partida cu Manchester City, scor 2-2.
Atacantul spaniol Fernando Torres a fost mai mult accidentat în acest sezon, dar Benitez l-a preferat pe David Ngog în locul lui Babel.
Olandezul s-a transferat la Liverpool în 2007, după ce a evoluat la Ajax Amsterdam din 2004.
Beckham suferă de astm
Mijlocașul englez David Beckham a fost surprins în timpul finalei MLS că folosea un inhalator, jucătorul fiind bolnav de o formă de astm, dar medicii susțin că nu va avea probleme în Africa de Sud, unde șase dintre stadioane sunt situate în orașe aflate la altitudini mari.
Beckham are astm încă din copilărie, dar jucătorul în vârstă de 34 de ani are o formă ușoară, care nu-i afectează evoluția pe teren.
Printre sportivii care suferă de astm sunt Paula Radcliff, alergătoare la maraton, fostul rugbist Austin Healy, dar și fotbalistul Paul Scholes.
Boxer mort la două zile după meci
Boxerul mexican Francisco Rodriguez (25 de ani) a murit la două zile după meciul pentru centura pusă în joc de Federația Nord-americană la categoria super-cocoș.
Rodriguez a boxat cu Teon Kennedy în Philadelphia, iar meciul a fost întrerupt de arbitru în repriza a 10-a, din cauza inferiorității clare a mexicanului. Promotorul său a anunțat că înainte să fie scos din ring, boxerul și-a pierdut cunoștința din cauza loviturilor foarte puternice pe care le-a primit.
Rodriguez a fost transportat la un spital de urgență și supus unei intervenții chirurgicale pe creier, dar nu și-a recăpătat cunoștința, iar după două zile medicii au constatat decesul său.
Mexicanul era cunoscut sub numele de "Copilul Aztecilor" și trecuse la profesionism în anul 2005. În anul 2001, pe când încă boxa la amatori, a obținut premiul "Mănușa de Aur", care recompensa cel mai bun boxer din țara sa.