Cosmin Matei, internaționalul de juniori al "marinarilor":

Concurs "Experiența Farului își va spune cuvântul în meciul cu Steaua II"

1753

Articole de la același autor

Constănțenii și-au fixat ca obiectiv imediat încheierea turului Ligii a II-a pe locul secund, de care, cu două etape înainte de final, îi desparte un singur punct.

Victorii în ambele meciuri rămase (cu Steaua II și Gloria Buzău) și pași greșiți ai contracandidatelor la promovare. Așa speră Farul să se deruleze lucrurile până la încheierea turului, pentru a prinde locul doi și a intra astfel în iarnă pe loc promovabil. "Marinarii" nu mai pot ocupa prima poziție în 2009, Victoria Brănești având opt puncte avans, dar poziția secundă e un obiectiv care le stă la îndemână.
Partida Steaua II - Farul se joacă duminică, 29 noiembrie, de la ora 13, în direct la sport.ro, au fost anunțați ieri constănțenii.
"E un meci greu. Tinerii jucători ai Stelei II aleargă mult, fac risipă de energie, dar noi avem atuul experienței, care cred că își va spune cuvântul și ne va da câștig de cauză. Dacă ne vor ajuta și alte rezultate, avem șanse mari să terminăm turul pe doi", a declarat internaționalul de juniori al Farului, Cosmin Matei.
"Nu contează că avem ceva absențe, important e să ne mobilizăm și să câștigăm. Nu trebuie să mai facem pași greșiți până la finalul turului. Steliștii aleargă mult, dar sperăm să o facă fără folos, când e mingea la noi. Locul doi e mulțumitor pentru Farul. E o poziție promovabilă, așa că, la jumătatea campionatului, am fi în grafic în privința obiectivului", a spus și stoperul Ion Barbu.
Ca și luni, "marinarii" au avut ieri un singur antrenament, la care au luat parte 20 de fotbaliști (patru portari și 16 jucători de câmp). Nu au participat Buzea, care a acuzat dureri în zona inghinală, Mansur și Leu, ceilalți doi juniori ai Farului, detașați la partida Viitorul Constanța - FC Farul, la juniori A. La meciul desfășurat la Năvodari, au asistat atât președintele executiv Sevastian Iovănescu, cât și Cristi Cămui, noul șef al Academiei de Fotbal a "marinarilor", care și-a intrat ieri în pâine. "Vrem să reorganizăm și să eficientizăm activitatea Academiei. Mâine (n.n. - astăzi), va avea loc o primă ședință cu toți antrenorii noștri de la copii și juniori", a declarat, pentru "Cuget Liber", Iovănescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 23 Noiembrie 2009
Stire din Sport : "Nu mă așteptam la acest scor"
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009
Stire din Sport : Dacă nici acum nu câștigați…
Pagina a fost generata in 0.5353 secunde