Cătălin Botezatu și-a făcut testamentul
Are 47 de ani, dar se gândește deja la ce se va întâmpla în cazul în care va fi printre noi. Cătălin Botezatu și-a făcut testamentul și spune că nu vrea scandaluri după moartea lui, așa cum se întâmplă în lumea mondenă de la noi. Bote spune că persoanele la care ține sunt puse "la adăpost" și că averea ar urma să fie donată unor instituții.
"De-a lungul timpului, am făcut donații importante unor instituții din România, dar mai ales din afară. Așa că tot ce rămâne, mult-puțin, va ajunge acolo unde trebuie. Părinții mei nu au nevoie de bani, au tot ce le trebuie pentru cât vor mai trăi. Iar moștenitorii mei sunt asigurați", a spus designerul la emisiunea "Acces direct", scrie click.ro.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 04 Februarie 2014
Vineri, 31 Ianuarie 2014
Joi, 30 Ianuarie 2014
Joi, 30 Ianuarie 2014
Miercuri, 22 Ianuarie 2014
Marţi, 21 Ianuarie 2014
Luni, 13 Ianuarie 2014