Cristi Minculescu și soția sa, Rodica, au ieșit de la secția de terapie intensivă a Spitalului Universitar din Regensburg, Germania, și au început recu-perarea fizică, de săptămâna viitoare ei putând să primească vizite. Solistul trupei Iris a suferit săptămâna trecută un transplant hepatic, donatorul fiind soția sa, Rodica.
Operația a fost urmată de alte două intervenții chirurgicale reușite, medicii anunțând că starea lui este bună și că noul ficat este bine irigat și se dezvoltă.
"Le merge amândurora bine, au ieșit de la terapie intensivă. Vor mai sta în spital câteva săptămâni. Au început recupera-rea, în funcție de cum merge fizioterapia vom ști exact cât mai rămân aici. Este însă foarte bine, deoarece nu mai au nevoie de alte intervenții", a declarat Florin Minculescu, fiul artis-tului. "Tati speră ca din vară să revină pe scenă", a mai spus acesta.
Cei doi soți Minculescu sunt de nedespărțit, astfel că soția artistului nu va părăsi clinica din Germania decât împreună cu soțul său. Florin Minculescu a spus că, începând de săptă-mâna viitoare, părinții lui vor putea primi vizite.
Fiul lui Minculescu a mai mărturisit că, înaintea transplan-tului, tatăl său a avut parte de o bucurie nesperată - victoria echipei sale de suflet, Univer-sitatea Craiova, împotriva campioanei CFR Cluj.
"Tata a fost foarte bucuros când Universitatea a bătut CFR Cluj, cu 4-1 (...). Asta l-a motivat înainte de operație. Abia aș-teaptă să batem pe Dinamo (...). Ar vrea să fie în tribune, dar nu are cum. Speră, însă, ca în vară să susțină un concert pe (stadionul, n.r.) «Ion Oble-menco»", a spus Florin Mincu-lescu.
În vârstă de 50 de ani, Min-culescu suferă de o boală ereditară, polichistică hepato-renală, moștenită de la tatăl său.