Cum știu dacă sunt lesbiană?

959
1 min citire
Lesbienele sunt femei atrase de alte femei. Aceasta poate fi o atracție fizică, emoțională sau sexuală.Dacă ești o femeie atrasă de alte femei, s-ar putea să fii o lesbiană. La fel de bine însă poți fi bisexuală sau, pur si simplu, o femeie atrasă de o prietenă. E posibil să dureze ceva timp pentru a stabili care dintre ele ești.
Unele femei susțin că au știut de la o vârstă foarte fragedă că sunt lesbiene sau cel puțin, știau că este ceva diferit la ele față de alții. Altele însă nu își dau seama decât pe la patruzeci, cincizeci de ani sau chiar mai târziu, după ce și-au petrecut anii într-o căsătorie heterosexuală. Oricare ar fi situația ta, ce e cel mai important pentru tine este să îți acorzi timp să încerci să îți dai seama și să te cunoști mai bine.
Majoritatea oamenilor știu că sunt atrași de sexul opus înainte să facă sex. Nu e nevoie să te grăbești să faci sex pentru a afla dacă ești lesbiană sau nu. Fă doar ceea ce ți se pare natural.
Cât de multe lesbiene există?
O statistică de genul acesta este greu de realizat. Nu există nici o formă de recensământ care să ia în considerare bărbații gay și femeile lesbiene. Și chiar dacă ar exista, oamenii au motive întemeiate să păstreze astfel de aspecte ascunse. Chiar dacă am făcut unele progrese în ultimul deceniu, în cele mai multe state este încă legal să dai foc unei persoane pentru că este lesbiană sau gay.
Un studiu al sexualități umane din 1950 a stabilit că cei mai mulți oameni au un anumit grad de atracție pentru ambele sexe. Cifra general acceptată este că 10% din populație este gay sau lesbi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 26 Septembrie 2012
Stire din Monden : "Am parte de sex nebun"
Pagina a fost generata in 0.0369 secunde