Concurs El Grande Costel!

471
Costel Busuioc, un român cu doar 8 clase primare, a ajuns acum să fie unul dintre puținii artiști care au un contract cu prestigioasa casă de discuri Sony.
Povestea lui Costel o dezminte pe cea a Mioriței și demonstrează că talentul se poate până la urmă impune în orice condiții. Nu însă și în orice țară. În România, Costel Busuioc nu a reușit decât să trăiască într-un sat uitat de lume din Banat, muncind cu ziua și câștigându-și cu greu banii necesari întreținerii familiei. Vocea sa nu a depășit granițele satului său, iar puținii oameni mai influenți care l-au auzit cântând i-au spus că nu îl pot ajuta pentru că nu avea liceul terminat. În Spania a fost mult mai simplu pentru Costel. A contat doar talentul, nu și studiile. Împins de la spate de câțiva prieteni, se înscrie la concursul Hijos de Babel. Aici, reușește să câștige toate galele, inclusiv finala, și primește premiul cel mare: un contract cu Sony.
Are 33 de ani. S-a născut în Goruni, un sat de lângă Iași. Aici a copilărit, iar la 14 ani a plecat spre alte zări, în căutarea unui loc de muncă. Lucrează ca cioban, o meserie mioritică, ce îi oferă poate liniștea necesară pentru a-și exersa vocea, încă în formare. În Hațeg o întâlnește pe actuala soție, Daniela, de loc din Maramureș. Intră amândoi în Oastea Domnului, o grupare a Bisericii Ortodoxe Române. Ostaș ascultător, Costel se învață cu cântecele bisericești, pe care le fredonează mereu. Totuși, încet, încet prinde din zbor gustul pentru muzica de operă și, din când în când, se joacă de-a tenorul. Ciudat. Nu e atras de muzica populară. Și nu cântă manele. Acum zece ani se stabilește în satul
Ghilad, din județul Timiș. Un sat unde asfaltarea e încă un vis îndepărtat, un sat care acum se pregătește să-l declare cetățean de onoare.
Familia Busuioc are patru copii. Maria Tabita, în vârstă de 8 ani, Daniel, de 7 ani, Sara de 4 ani, și Rebecca, de aproape 2 ani.
Dintre aceștia, Maria Tabita pare să fie cea mai dornică să-i calce pe urme tatălui. Nu se sfiește să cânte, în special cântece bisericești, este extraordinar de naturală și vorbește cu dezinvoltură despre orice: părinți, frații mai mici, povești sustrase din viața de zi cu zi din Ghilad.
Daniel este în schimb un băiat sfios, care se ferește să stea de vorbă cu persoanele necunoscute. Este introvertit, dar foarte isteț. De asemenea, deși mic, se implică în treburile gospodărești, mai ales când tatăl lipsește de acasă.
Sara este deocamdată o fetiță curioasă, ce iscodește pe toată lumea cu ochi vii și inteligenți.
Iar Rebecca, se bucură încă de prima vârstă a copilăriei. Poate că anii de grădiniță o vor prinde acum în altă parte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1243 secunde