Emir Kusturica are propriul festival de film, într-un mic sat din Serbia

335
Emir Kusturica are propriul festival de film, într-un mic sat din Serbia - 91c0bebdd35649c8a56385b390f004d9.jpg
Cineastul sârb Emir Kusturica a reunit săptămâna trecută, în satul său mic pierdut între colinele din sud-estul Serbiei, câteva personalități mondiale ale cinematografiei, printre care actorul Johnny Depp, pentru a-i întâlni pe "regizorii de mâine", transmite AFP.
Este cel de-al treilea an consecutiv când Emir Kusturica, dublu laureat cu Palme d’or la Cannes, organizează propriul său "Festival internațional de cinema și muzică", o manifestare dorită colocvială, în care personalități consacrate ale cinematografiei se întâlnesc cu mai tinerii regizori.
"Formula este magnifică, pentru că se creează o legătură între viitorul și prezentul" cinematografiei, a rezumat un invitat evenimentul. "Este foarte bine să se întâlnească oamenii din breaslă, pentru a vorbi despre profesie" într-un festival "fără protocol", a declarat pentru AFP președintele juriului, Marjane Satrapi, co-realizatoarea filmului de animație "Persépolis".
Prezent la festival, Johnny Depp se pregătește să joace într-un nou film al cineastului sârb, consacrat revoluționarului mexican Pancho Villa.
Întâlnirea a avut loc într-un sat aflat nu departe de frontiera cu Bosnia: un sat cu case tradiționale, construite din lemn și cu o mică biserică, pe care Kusturica a construit-o pentru filmările la "Viața este un miracol" (2004).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 14 Ianuarie 2010
Stire din Monden : Kevin Spacey, plătit de chinezi
Pagina a fost generata in 2.0266 secunde