Esca… în patru destinații de vacanță

669
Sibiu, Turcia, Roma și Corsica - acestea sunt destinațiile în care Andreea Esca a ajuns în această vară împreună cu familia sa și unde a petrecut o vacanță minunată. S-a întâlnit cu prieteni din copilărie, a fost la cules de struguri, s-a jucat cu Aris și
Alexia, cei doi copii ai săi, s-a plimbat cu vaporașul, a vizitat locuri minunate și a făcut plajă în golfuri pustii – toate acestea în doar trei săptămâni de vacanță în care Andreea a reușit să trăiască alături de copiii ei bucurii firești, mărunte sau însemnate, dar și clipe romantice petrecute doar cu soțul ei, Alex.
"La țară a fost extraordinar să mă revăd cu prieteni din copilărie și să ne distrăm cu Alexia și Aris care adoră «ciurda» de bivolițe și în general viața în aer curat" – povestește Andreea despre vacanța petrecută în zona Sibiului. În ceea ce privește cea de-a doua săptămână de vacanță, Andreea mărturisește că a fost împreună cu familia într-o stațiune din Turcia, unde merg, de altfel, în fiecare an. "Am zis și o mai spun, Turcia rămâne destinația ideală pentru familii cu copii până în vârsta adolescentei. Mare, soare, spectacole foarte bine organizate, discoteca pentru copii, servicii perfecte, tot ce vrei!".
Dacă Sibiul și Turcia au fost adevărate atracții pentru cei mici, după cele două săptămâni petrecute împreună cu copiii lor, Andreea și Alex și-au luat și o mică vacanță doar pentru ei doi. "Am fost cu Alex la Roma, două zile, unde aveau cununia civilă niște prieteni buni, și unde noi am fost martori, și încă trei zile și jumătate în Corsica (Bonifacio, San Gavino, Porto Vechio), la familia unui prieten de-al lui Alex din liceu" – povestește Andreea. "Corsica m-a fascinat. Alex mai fusese de multe ori în Corsica și mi-a prezentat locurile, pas cu pas. Ne-am plimbat cu vaporul, am mâncat pe terasele superbe din Bonifacio și am făcut plajă în golfuri pustii. Seara luam masa acasă, la prietenul lui Alex, unde ne adunam minim 13 persoane, exact ca în filmele italiene. Ne vom întoarce la anul acolo, cu tot cu copii. Iar în ultima zi am participat și la culesul viei", conchide Andreea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8737 secunde