Familia lui Heath Ledger se ceartă pe averea actorului

266
1 min citire
O parte dintre rudele regretatului Heath Ledger sunt în conflict cu tatăl actorului, spunând că acesta administrează prost averea pe care a lăsat-o starul australian la moartea lui. Unchii lui Heath cred că tatăl actorului, Kim, a demonstrat în trecut că este un prost administrator, potrivit revistei "People". Din acest motiv, în urmă cu 15 ani, lui Kim i s-a retras funcția de administrator al averii bunicului lor. "A făcut datorii enorme", a declarat, pentru revista "People", Mike Ledger, unul dintre unchii și, totodată, nașul actorului.
Testamentul lui Heath, redactat înainte să o cunoască pe actrița Michelle Williams și să se nască fiica lor, Matilda, prevede faptul ca averea lui să fie împărțită între părinți și frați.
Mike Ledger spune că este îngrijorat în privința viitorului financiar al fiicei lui Heath. "Singurul nostru interes este de a ne asigura că Matilda va avea parte de îngrijirea potrivită", a spus acesta.
După citirea testamentului, Kim a dat asigurări că "va avea grijă" de Matilda, însă rudele lui spun că promisiunea nu a fost respectată.
Potrivit accesshollywood.com, unchii actorului sunt de părere că averea ar trebui administrată de un executor independent.
De cealaltă parte, executorul australian al testamentului actorului, Robert John Collins, a spus că declarațiile lui Mike Ledger sunt "niște gunoaie".
Conflictele din familia Ledger s-au făcut remarcate și la înmormântare, când 17 rude nu au fost invitate să participe la ceremonie.
Pe 18 iulie 2008 va fi lansat în Statele Unite penultimul film al actorului, "The Dark Knight", cea mai recentă parte a francizei de succes "Batman".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0269 secunde